„Bombele cu ceas” moştenite de la Guvernul PDL

0
145

Premierul Victor Ponta a posta pe blogul personal 15 probleme majore moştenite de la PDL. Victor Ponta spune în aceeași post că adevăratul raport al guvernării îl va face în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie a.c., în faţa oamenilor, când USL le va cere şi votul pentru a continua, dar şi acesta este considerat un bun prilej pentru a face „o enumerare a bombelor cu ceas pe care le-am moştenit de la PDL în acest an. Sunt mai degrabă mine anti-personal decât bombe, pentru că ele sunt riscante nu doar pentru combatanţii politici, ci şi pentru cetăţeni, care devin victime colaterale ale unor incredibile mizerii planificate de PDL”.

Victor Ponta

Victor Ponta şi-a început enumerarea cu ANAF-ul, a continuat cu Poşta Română şi cu pierderile şi datoriile de la Hidrolelectrica: «ANAF (Blejnar, corupţie, evaziune) – Legea 571/2003 art. 292 prevede că din martie 2012 trebuiau aprobate noile niveluri pentru impozite şi taxe locale, iar proiectul în acest sens a fost adoptat de Guvernul PDL. Am luat această reţea, am schimbat şefii, iar efectul a fost creşterea încasărilor la buget în primul trimestru cu peste 1 miliard de lei; Poşta Română – pierderi de peste 100 de milioane şi perspectiva falimentului. Încrengăturile clientelare duc până la importanţi lideri PDL şi sperăm că procurorii vor ajunge să instrumenteze toate fraudele de acolo; pierderi şi datorii la Hidroelectrica (1,2 miliarde euro) şi Oltchim (700 mil euro). Muşuroiul cu interese periculoase pentru stat a fost distrus, dar acum “băieţii” încurajaţi de miniştrii PDL încearcă să revină, să îşi cumpere verdicte favorabile şi să căpuşeze din nou economia».

„Guvernul USL a absorbit fonduri europene cât PDL într-un an”

Victor Ponta nu a uitat nici de blocarea fondurilor europene, afirmând că USL a crescut absorbţia în trei luni cât într-un an de guvernare PDL. Premierul aminteşte, de asemenea, că Guvernul pe care îl conduce a început să redeschidă spitalele închise de Emil Boc şi a rezolvat şi problema subvenţiei pe agricultură: „POSDRU şi alte POR şi POS sunt blocate pentru grave deficienţe în 2010-2011. USL a întărit dialogul cu Comisia Europeană şi va reuşi să deblocheze fondurile şi să crească absorbţia; doar în trei luni, Guvernul USL a absorbit fonduri europene cât PDL într-un an, iar ritmul continuă să crească; problema taxei de claw-back, pe care încercăm să o rezolvăm acum, şi deficit de 700 milioane lei pentru funcţionarea spitalelor în 2012. Începem să redeschidem spitale. Îl avem de partea noastră pe Raed Arafat şi încercăm să reparăm marile nereguli din sistem; subvenţii pentru agricultură prevăzute a fi scăzute de la 32 la 12 euro pe hectar. USL a reparat această nedreptate şi i-a ajutat pe producători, în cel mai greu an agricol din ultima vreme, din cauza secetei”.

Urmează plata datoriei externe

Copreşedintele USL nu a uitat să spună că armata a fost nefinanţată,  alocându-i-se doar 1,2 din PIB  în loc de 2,36: „Noi vom aloca în 2013 fonduri pentru avioanele multirol. USL a rezolvat problema prin decizia achiziţiei luată în aceste luni”. Lipsa de personal în Poliţie, CNAS-ul şi licitaţii dubioase de aproape 100 milioane RON pentru diverse achiziţii informatice, lipsa bugetului pentru medicamente şi creşterea preţului la gaze cu 15% negociată cu FMI şi neaplicată, precum şi eliminarea totală a subvenţiei la încălzire au fost trecute tot la categoria „bombe cu ceas”, amânate de PDL, dar care se vor întoarce tot împotriva populaţiei. „Dezastrul de la TVR – datorii de 140 de milioane de euro şi o companie aproape de faliment; indemnizaţia pentru mame a fost tăiată (măsură îndreptată de USL); indemnizaţia pentru însoţitorii persoanelor cu handicap neprevazută în buget (greşeală majoră a PDL îndreptată de USL); taxa auto – 400 mil încasate ilegal de la şoferi vor trebui returnate. România riscă procedura de infringement din partea CE.  Există fonduri blocate la POS Mediu pentru fraude la Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud şi Alba, în perioada în care aceste instituţii erau conduse de PDL. S-a prevăzut aplicarea de coduri juridice fără buget pentru asta, în timp ce conturile Ministerului de Justiţie sunt blocate de procese şi se încearcă blocarea numirii noilor procurori-şefi, deşi procedura este aceeaşi din perioada 2005-2008, pentru că unora nu le convine lipsa de control pe ministrul Justiţiei. Educaţie fără buget – clasa pregătitoare introdusă din acest an, fără a fi alocate fonduri suficiente”, sunt alte puncte puse pe listă de Victor Ponta, care spune că poate continua cu cea mai mare „bombă cu ceas” şi anume plata datoriei externe, povara cea mai mare lăsată de PDL când a împrumutat zeci de miliarde de euro.