Paşaport fals, la Calafat

0
470

Poliţiştii de frontieră doljeni au prins, la Calafat, un cetăţean iranian, care a încercat să intre ilegal în România, folosind un paşaport emis de autorităţile din Slovacia, dar care aparţinea altei persoane, fapta având loc ieri, în jurul amiezii. La PTF Calafat, s-a prezentat, la volanul unui autoturism, un cetăţean din Slovacia, în maşină fiind şi un altă bărbat, în vârstă de 28 de ani. Cel din urmă a prezentat un paşaport, emis de autorităţile din Slovacia. Numai că, în urma verificărilor, după fotografia de pe document, s-a constatat că documentul îi aparţinea altei persoane, din Iran.Pasagerula declarat că a plătit10:000 de euro, unui conaţional, pentru a obţine paşaportul, cu intenţia de a a junge în Germania. Atît conducătorul auto, cât şi iranianul au fost predaţi autorităţilor din Bulgaria, pentru contiunuarea cercetărilor.