Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman : Triplă lansare de carte

0
503

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește marți, 10 septembrie 2019, începând cu ora 17:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumelor „Sub ochelarii unui papuc umoristic”, „Zbuciumul unui suflet însetat de iubire” și „Arta de a comunica și deschiderea spre univers”, autor Nana Ileana Filip (Necșuțu).

Invitați:

– Marius Turaiche;

– Constantina Dumitrescu;

– Lorin Cimponeriu;

– Rodica Nicoleta Ion;

– Cornelia Georgescu;

– Carmen Ștefănescu.

Volumele „Sub ochelarii unui papuc umoristic” și „Zbuciumul unui suflet însetat de iubire” cuprind câteva sute de poeme, epigrame, pamflete și madrigaluri, iar cartea „Arta de a comunica și deschiderea spre univers” înglobează o serie de informații despre spiritualitate, spiritism, comunicare, succes și arta de a avea succes, sfaturi de sănătate, dar și texte umoristice.

„[…] Fin observator al umorului polițienesc, Ileana Nana Filip prinde în cătușe fiecare zâmbet ivit pe autostradă, dând amendă celor care sunt împătimiți ai greșelilor. Pusă pe linia întâi, reglează conturile între cei puternici și cei slabi. Având ca bază o experiență profesională variată și o activitate de zi cu zi intensă, autoarea devine pepiniera unde se nasc catrene și epigrame, la granița dintre adevăr și surâs. Ea nu ezită să-și etaleze ideile într-un mod subtil, zugrăvind defectele persoanelor întâlnite în cale”, Rodica Nicoleta Ion.