Bulgaria refuză survolul avioanelor ruseşti, în drum spre Siria

0
331

Bulgaria a confirmat că refuză survolul deasupra teritoriului său a avioanelor ruseşti, de săptămâna trecută. Ca membră NATO, Bulgaria s-a conformat unei solicitări în această privinţă, întru-cât se consideră că Moscova susţine puterea de la Damasc. Acelaşi lucru l-a făcut şi Grecia. Moscova a cerut explicaţii Sofiei şi Atenei. NATO, prin secretarul său general, Jens Stoltenberg, a pus în gardă că, orice susţinere a puterii siriene riscă să provoace o escaladare a conflictului. Încă de acum câteva zile, secretarul de stat american John Kerry, într-o convorbire telefonică cu omologul său rus, Serghei Lavrov, a vorbit „îngrijorarea SUA”. De partea greacă, o sursă a ministerului de externe a declarat, luni, că Atena a primit o solicitare din partea SUA şi studiază actualmente această cerere. Marţi-seară, un purtător de cuvânt al guvernului grec a indicat că Rusia a trimis o cerere de survol în urmă cu 25 de zile. Oficiali americani au declarat, marţi, că cel puţin trei avioane ruseşti – două avioane cargo Antonov 214 Condor şi unul de pasageri – au aterizat în Siria în ultimele zile. Moscova a confirmat ajutorul militar acordat Damascului prin livrarea de materiale şi pregătirea trupelor siriene, dar a dezminţit prezenţa militarilor ruşi în zona de conflict dintre rebeli şi forţele loialiste siriene.