Un bărbat de 34 de ani, din Craiova, este cercetat penal pentru furt calificat după ce, ieri dimineață, s-a urcat fără acordul proprietarului într-o mașină expusă la vânzare în Târgul de la Făcăi și a plecat cu ea. Jandarmii GJMb și paznicii de la târg l-au prins și l-au dus la Poliție.
O patrulă de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile (GJMb) Craiova a fost anunțată, ieri dimineață, în jurul orei 10.30, că, în Târgul de la Făcăi, un bărbat a sustras un autoturism. Jandarmii au ajuns la faţa locului şi au constatat că, la intrarea în târg, agenţii de pază au blocat un autoturism marca Ford Focus condus de un bărbat, care a încercat să fugă cu mașina, fără a plăti contravaloarea. Jandarmii l-au somat de mai multe ori pe bărbat să coboare din autoturism, însă acesta a refuzat, așa că l-au scos cu forța, l-au încătușat și l-au dus la Secţia 2 Poliţie pentru continuarea cercetărilor. Bărbatul, de etnie romă, a fost identificat, stabilindu-se că este vorba despre Cristian Negrescu, în vârstă de 34 ani, domiciliat în Craiova. „Bărbatul a urcat într-un autovehicul expus la vânzare, fără acordul proprietarului, l-a pornit şi a plecat cu el. Craioveanul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, a declarat cpt. Cosmin Mirea, ofițer de presă al GJMb Craiova.