Prins circulând cu 103 km/h pe strada „Râului”

0
325

Un tânăr de 26 de ani din Craiova a rămas fără permis şi a fost amendat după ce, în cadrul unei acţiuni desfăşurate în trafic de poliţiştii de la Rutieră, a fost surprins şi înregistrat cu aparatul radar rulând cu 103 km/h pe strada Râului din Craiova.

Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că, în cursul zilei de ieri, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, împreună cu lucrători de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Craiova au acţionat în judeţ, dar şi pe principalele artere de circulaţie din municipiu, pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun atunci când încalcă regimul legal de viteză. În cadrul acţiunii au fost constatate 91 abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora au aplicat amezi ce depăşesc suma de 14.600 lei, 43 dintre ele fiind aplicate unor conducători auto care nu au respectat viteza legală. De asemenea, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce 3 permise de conducere.

Între cei deveniţi pietoni care urmare a raziei poliţiştilor a fost şi Marin Goagă, de 26 de ani, din Craiova. Tânărul a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism Volkswagen pe strada  Râului, din municipiu, cu viteza de 103 km/h. „Tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 810 lei iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile în vederea suspendării exercitării dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Alin Apostol.