De-ar fi fost la fel şi acum un an….

0
470

România a început preliminariile pentru Euro 2016 cu un succes în Grecia, echipa care ne-a eliminat din barajul pentru Mondialul din Brazilia

Piţurcă a jucat la Atena aşa cum trebuia să o facă atunci când conta mai mult. În barajul de Mondiale, România a ieşit la joc şi a lăsat spaţii pentru 3 goluri, câte nu reuşiseră grecii nici contra Lichtensteinului. Acum, Piţi s-a închis şi a aşteptat sclipirea care să-i aducă avantajul, iar aceasta a venit de la Chipciu. Stelistul a scos un penalty din preluare, iar Marica nu ne-a dat emoţii de la 11 metri. Când s-au văzut conduşi şi au fost invitaţi să atace, grecii s-au dat cap în cap şi la propriu şi la figurat. La faza comică din prima repriză, când doi „spartani” au intrat în coliziune, Chipciu n-a profitat pentru a majora scorul. Dragoş Grigore a avut şi el şansa unei lovituri de cap letale, dar a potrivit direcţia chiar către Karnezis. Imediat după pauză, Marica ne-a lăsat în inferioritate, deşi în Premier League arbitrul Mark Clattenburg n-ar fi dat nici fault la o intervenţie precum a românului. Brigada britanică, venită probabil şi în concediu prin insulele greceşti, ne-a ţinut în jumătatea proprie până la final, ciupindu-ne chiar şi la auturi, în speranţa că gazdele vor putea egala. Însă băieţii lui Ranieri n-au ştiut decât să scoată mingea în bandă şi de acolo să o arunce la nesfârşit spre careul lui Tătăruşanu. Din aceste tentative le-a ieşit doar o bară, pe final, când Torosidis a fost mai rapid decât celălalt fundaş dreapta, Tamaş. Senzaţia a fost că puteam juca alte câteva meciuri şi chiar fără încă un jucător şi grecii tot nu puteau marca, decât din întâmplare. Enache a debutat şi a impresionat, fiind printre puţinii „tricolori” care au mai trecut centrul terenului până la final. România începe ideal preliminariile pentru Euro, într-o grupă pe care nici dacă o alegeam nu era atât de facilă.

Piţurcă: „Am luat o opţiune serioasă pentru calificare”

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat că „tricolorii” au luat o opţiune serioasă pentru calificarea la campionatul European din 2016. „Am luat o opţiune serioasă de a fi prezenţi la Euro-2016. Am jucat perfect din punct de vedere tactic. Nu sunt supărat pe Marica, deoarece nu merita să fie eliminat. A fost un meci dificil, dar bucuria este foarte mare, de nedescris. Am ştiut că Grecia are câţiva jucători obosiţi după Mondiale, aşa am păţit şi eu în 2008, când după Euro ne-a bătut Lituania acasă cu 3-0. Am câştigat trei puncte în faţa celei mai bune echipe din grupă, iar şansele noastre sunt foarte mari. După eliminarea lui Marica nu am schimbat nimic din ceea ce lucrasem, dar am jucat fără vârf. Este de aplaudat sacrificiul făcut de toţi jucătorii. La meciul tur din barajul pentru Cupa Mondială am jucat mult mai avântat, iar acum i-am aşteptat în terenul propriu şi a fost o tactică bună.” a afirmat Piţurcă.

Selecţionerul Greciei, Claudio Ranieri, a declarat: „România este mai bine din punct de vedere fizic, au jucat 6 meciuri în liga română şi noi doar unul. Cred că am fi putut înscrie, dar ăsta este fotbalul. România a câştigat şi o felicităm. Grecia a dat maximum la acest meci. Am încercat să înscriem un gol, să punem presiune, dar România a fost foarte calmă, s-a apărat bine. Ştiam că Marica este un atacant foarte bun, din păcate după el, a fost eliminat după gol”.

„După acest rezultat cred că Victor Piţurcă nu mai are niciun motiv să plece. Aş putea spune că avem într-adevăr o generaţie de eroi, mai ales după cum a evoluat meciul în a doua repriză. Am avut foarte mari emoţii încă din primul minut. Calificarea încă nu s-a jucat, dar în mod cert această victorie ne ajută foarte mult”, a declarat preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

„Suntem cu toţii foarte bucuroşi, am venit montaţi, concentraţi, să nu repetăm greşelile din dubla manşă pe care am pierdut-o. Suntem mândri că suntem români şi că am câştigat. Am fost echipa mai bună. Păcat că am suferit în a doua repriză prin eliminarea mea. Un jucător cu experienţă ca mine nu avea voie să facă greşeala asta. Suntem bucuroşi, dar mă gândesc că ratez meciul de acasă cu Ungaria” a spus Ciprian Marica.

Presa elenă: „România a luat punctele uşor”

Presa elenă a criticat prestaţia reprezentativei Greciei în partida cu România, notând că a fost cel mai slab meci al grecilor din ultimii ani şi că fotbaliştii lui Claudio Ranieri au dezamăgit, dar şi că elevii lui Victor Piţurcă au obţinut relativ uşor cele trei puncte. „Coşmar pentru Ranieri. Grecia lui Ranieri, pas cu stângul în preliminarii. Cel mai slab meci al Greciei din ultimii ani. Jucătorii greci au părut nepregătiţi în comparaţie cu românii şi au realizat una dintre cele mai slabe performanţe, o înfrângere echitabilă. Este doar primul meci şi nimic nu e pierdut, dar felul în care a arătat Grecia produce griji pentru viitor”, a notat On Sports. Sentra Goal a menţionat că Grecia a pornit greşit, „fără culoare şi impersonală”. „Grecia n-a arătat suflet şi pasiune, a arătat rău şi cu un om în plus”, adaugă sursa citată. „Naţionala Greciei a dezamăgit, a fost total neconvingătoare şi n-a reuşit să marcheze nici când a avut superioritate numerică”, a scris şi Sport Day. Nova Sports este de asemenea de părere că echipa Greciei a dezamăgit: „Frustrare naţională. Grecia a dezamăgit în meciul cu România. Victor Piţurcă a reuşit să-şi ia o revanşă valoroasă pentru eşecul de la barajul pentru Mondiale. Grecia a început în cel mai rău mod posibil”. Sport 24 a subliniat că „România a câştigat relativ uşor cele trei puncte. Chipciu poate fi considerat cel mai bun jucător al partidei”.

Grecia – România 0-1

A marcat: Marica 10 – din penalty.

Pireu, stadion: „Giorgios Karaiskakis”, fără spectatori.

Grecia: Karnezis 6 – Torosidis 6, Manolas 6, Papastathopoulos 5, Holebas 6 – Tachtsidis 5, Samaris 5 (Kone 65) 6, Mantalos 4 (Christodoulopoulos 65) 5 – Salpingidis 6, Mitroglou 4, Samaras 4 (Diamantakos 46) 5. Selecţioner: Claudio Ranieri.

România: Tătăruşanu 6 – Tamaş 6, D. Grigore 7, Chiricheş 7, Raţ 7 – Hoban 7 (Prepeliţă 84), Pintilii 7 – Chipciu 8 (Torje 90), Maxim 6 (Enache 68), B. Stancu 7 – Marica 7. Selecţioner: Victor Piţurcă.

Cartonaş roşu: Marica 53.

Arbitru: Mark Clattenburg (Anglia) 5.

Celelalte rezultate din grupa F: Ungaria – Irlanda de Nord 1-2 /Priskin 75 / McGinn 81, K. Lafferty 88), Insulele Feroe – Finlanda 1-3 (Holst 41 / Riski 53, 78, Eremenko 82). Următoarele meciuri – 11 octombrie: România – Ungaria (ora 19), Finlanda – Grecia şi Irlanda de Nord – Insulele Feroe (ambele de la ora 21.45).

Clasament

1. Finlanda      1          1          0          0          3-1       3

2. Irl. de Nord 1          1          0          0          2-1       3

3. România      1          1          0          0          1-0       3

4. Ungaria       1          0          0          1          1-2       0

5. Grecia          1          0          0          1          0-1       0

6. Ins. Feroe    1          0          0          1          1-3       0

Alte rezultate din preliminariile Euro 2016: Grupa D: Georgia – Irlanda 1-2 (Okriaşvili 38 / McGeady 24, 90), Germania – Scoţia 2-1 (Muller 18, 70 / Anya 66), Gibraltar – Polonia 0-7 (Grosicki 11, 48, Lewandowski 50, 53, 86, 90, Szukala 58); Grupa I: Danemarca – Armenia 2-1 (Hojbjerg 65, Kahlenberg 80 / Mkhitarian 50), Portugalia – Albania 0-1 (Balaj 52).