PSD: Marcel Ciolacu urmează să-şi anunţe decizia de a candida la prezidenţiale

0
384

Premierul Marcel Ciolacu ar putea să-şi anunţe astăzi la şedinţa Comitetului Politic Naţional al PSD decizia de a candida la alegerile prezidenţiale. Candidatura sa ar urma apoi să fie validată la Congresul PSD programat la 24 august a.c.. Liderul PSD este ultimul dintre liderii principalelor partide politice, care nu şi-a anunţat oficial intrarea în competiţie. Liberalul Nicolae Ciucă, userisa Elena Lasconi, liderul AUR George Simion şi-au anunţat deja candidaturile. Mircea Geoană şi-a intensificat în ultima vreme acţiunile de campanie şi a dat de înţeles că şi-ar dori o condidatură din poziţia de independent.