O echipă a Universității din Craiova a fost pe podium la IDEEA 2023 Annual Forum, eveniment găzduit de McMaster University din Canada. Echipa multidisciplinară, alcătuită din doctoranzi, masteranzi și studenți de la Universitatea din Craiova – România, Hongik University – Coreea de Sud, Tongji University – China și JSS Science and Technology University Mysore – India a primit douăpremii. Proiectul “Automated transshipment of Goods – Time/Xpress” a câștigat premiulal II-lea pentru “Best Engineering – Cea mai bună abordare Inginerească”, precum și premiul al III-lea pentru “Best overall product – Cel mai bun produs în ansamblu”. Tinerii au fost coordonați de prof.dr.ing. Gabriel Benga.
IDEEA 2023 Annual Forum a avut loc în perioada 24 – 27 iulie, iar la competiție au participat 12 echipe de la 20 de universități din Canada, China, Coreea de Sud, Germania, India, Italia, Mexic, România și SUA. Juriul a fost alcătuit din reprezentanți ai unor universități de prestigiu din întreaga lume, precum: McMaster University – Canada, Northwestern University – SUA, University of Notre Dame – SUA, University of Sao Paolo – Brazilia, Universitatea Duisburg-Essen – Germania, Politecnico di Torino – Italia, dar și reprezentanți ai unor companii de renume din industria auto, cum ar fi AUDI, Volkswagen, General Motors – Canada și Centro Ricerche FIAT. IDEEA – International Design & Engineering Education Association este o asociație non-profit de instituții și companii, cu misiunea dedicată dezvoltări ieducației și cercetării tehnologiilor viitoare relevante pentru mobilitate, dezvoltarea de produse și industria 4.0.