SUA: Rezidenţa lui Trump percheziţionată de FBI

0
491

Fostul preşedinte american Donald Trump a anunţat aseară că rezidenţa sa din Florida, Mar-a-Lago, a fost percheziţionată de poliţia federală (FBI), în cadrul unei anchete privind gestionarea documentelor clasificate. Donald Trump consideră „o persecuţie politică” întreaga operaţie neanunţată. Contactat de media, FBI n-a confirmat percheziţia şi n-a dorit să facă nici un fel de comentariu. În februarie a.c. Arhivele Naţionale declaraseră recuperarea a 15 cartoane cu documente luate de Donald Trump la plecarea din funcţie. Anunţul percheziţiei a provocat indignarea republicanilor. Şeful acestora din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, a denunţat o „intolerabilă instrumentare a unei ţinte politice” din partea ministerului Justiţiei, promiţând o anchetă când republicanii vor reveni la putere. O comise parlamentară caută să facă lumină în posibilul rol jucat de miliardar, în asaltul contra Capitoliului la 6 ianuarie a.c.. Două alte anchete, una civilă alta penală, pentru bănuiala de fraudă financiară la Trump Organisation, sunt în desfăşurare.