Primarul general, Gabriela Firea, și-a delegat atribuțiile în perioada 8-11 august, în timpul mitingului diasporei anunțat din 10 august, viceprimarului Aurelian Bădulescu. În cazul în care și acesta va fi absent, responsabil va fi șeful Direcției Generale de Poliție Locală și Control, Mihai Rășica. Și anul trecut, în timpul weekend-ului cu protestul din 10 august 2018, când sute de persoane au fost rănite după intervenția în forță a jandarmilor, primarul Gabriela Firea și-a delegat atribuțiile viceprimarului Aurelian Bădulescu.
Anul trecut, primarul a motivat că în ziua protestului se afla la Tallinn, într-o vizită oficială, pentru a discuta cu oficialii estonieni despre reformele administrative. (Hotnews)