JO 2016 – Judo: Corina Căprioriu a ratat şansa unei prime medalii pentru România

0
440

Judoka română Corina Căprioriu a ratat medalia de bronz la categoria 57 kg, luni, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, după ce a fost învinsă, luni, în meciul decisiv de portugheza Telma Monteiro.

Vicecampioana olimpică de la Londra a fost surprinsă după 35 de secunde de Monteiro, care a reuşit un yuko. Lusitana, la adăpostul acestui avantaj, a făcut un meci obstrucţionist, iar Căprioriu nu a reuşit să găsească o breşă în apărarea ei.

În semifinale, Căprioriu cedase în prelungiri în faţa braziliencei Rafaela Silva. Anterior, românca le  învinse pe kosovara Nora Gjakova şi pe taiwaneza Lien Chen-Ling.

Căprioriu a reuşit, totuşi, cea mai bună clasare de până acum a unui sportiv român la Jocurile de la Rio.

România mai are un reprezentant în concursul de judo la Rio, pe Daniel Natea (+100 kg).