Erdogan ridică tonul la Occident!

0
332

Erdogan1Câteva sute de mii de persoane, oricum aproape de un milion, reunite duminică, la Istanbul, la apelul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, au manifestat, pe o esplanadă, la Marea Marmara, contra loviturii de stat eşuate, afirmând unitatea lor în faţa criticilor exprimate de occidentali la represiunea puterii turce. În faţa simpatizanţilor care scandau „pedeapsa cu moartea”, în prezenţa opoziţiei, Recep Tayyip Erdogan a spus că „dacă poporul vrea pedeapsa cu moartea, partidele se vor conforma”. „Democraţia triumfă, piaţa aparţine poporului”, „Tu esti cadoul lui Dumnezeu, Erdogan” sau „Ordonă să murim şi noi o facem”, se putea citi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe fluturaşii distribuiţi pe mijloacele de transport gratuit – feriboturi, autobuze, metrouri –  pentru accederea la manifestare. Preşedintele turc a invitat liderii de partide laice şi naţionaliste, ce afişează susţinerea lor faţă de guvern, după puciul eşuat, să exprime detestarea faţă de mişcarea Hizmet a predicatorului Fethullah Gulen, acuzat de orchestrarea evenimentelor. Brutalitatea puciului avortat, care a făcut peste 230 de morţi şi a provocat suspendarea a 60.000 de militari (40% din generali), magistraţi, funcţionari, profesori, nu i-a liniştit pe adversarii lui Erdogan, unii dintre aceştia denunţând autoritarismul preşedintelui turc. Unii mai naivi, încă mai speră la repetarea loviturii de stat, care până acum nu a eşuat niciodată. Partidul de stânga pro-kurd (HDP-10%) nu a fost convocat la adunare, iar liderul acestuia Selahattin Demirtas nu a fost invitat. Recep Tayyip Erdogan a criticat Occidentul, reproşând partenerilor europeni, dar şi americanilor, lipsa de empatie şi de susţinere, în numele solidarităţii. Faptul că nu a avut loc încă promisa liberalizare a vizelor pentru cetăţenii turci, a fost încă un motiv de reproş. În fine, în pofida reconcilierii cu Rusia, o întâlnire cu Vladimir Putin fiind prevăzută pentru astăzi, la Sankt Petersburg, Erdogan critică şi reclamă despărţirea de Bashar al-Assad, aliat al Moscovei. Alte reproşuri aduse Occidentului: susţinerea forţelor kurde în Siria pentru combatrea Statului Islamic. La Alep, în Siria, regimul lui Bashar al-Assad încearcă să evite o încercuire de către forţele rebele, kurdo-arabe, susţinute de aviaţia SUA, evaluate la 6.000-9.000 de combatanţi. În limbaj diplomatic se cheamă „realpolitik”. Când se discută de drepturile omului şi valori morale, Uniunea Europeană preferă eficacitatea şi realismul, fără concesii. Mai exact, Bruxelles-ul priveşte cu îngrijorare spre epurările din armată, administraţie, justiţie şi universităţi, şi înţelege anevoios „jocul” lui Recep Tayyip Erdogan. Oricum, reintroducerea pedepsei cu moartea ar pune capăt negocierilor şi aşa tergiversate privind aderarea Turciei la blocul european, într-un moment în care îngrijorarea pe nerespectarea cerinţelor statului de drept chiar există.