Uniunea Europeană va oferi sprijin producătorilor moldoveni

0
333

Uniunea Europeană va oferi sprijin producătorilor moldoveni afectaţi de interdicţia Moscovei de a exporta fructe şi legume pe piaţa rusă, a declarat comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş. Printre măsurile examinate se numără creşterea cotelor de export fără taxe la mere, prune şi struguri de masă, cele suplimentare urmând a fi aplicate chiar de la 1 august. Pe lângă dublarea cotelor de export fără taxe vamale pe piaţa comunitară pentru mere, prune şi struguri de masă, Uniunea Europeană examinează şi posibilităţi de sprijin financiar pentru depozitarea stocurilor de fructe moldoveneşti, printr-o reorientare a fondurilor europene pentru Republica Moldova. Amintim că Federaţia Rusă a interzis, de la 21 iulie, importul de fructe şi conserve din Republica Moldova.