Obsesia lui Hollande: Locurile de muncă

0
357

„Pas de vacances pour Francois Hollande”, titrează site-ul „Le Point” de ieri, drept titlu la o ştire care anunţa prezenţa preşedintelui francez la Marly le Roy (Yvelines), unde a vizitat antrepriza yXBlue de înaltă tehnologie, potrivit Elysee. yXBlue, o companie de high-tech, reprezintă un „actor major în off-shor-ul petrolier”, liderul mondial specializat în instrumente optice şi acustice pentru aplicaţii marine de înaltă performanţă, expert în hidrografie. Este a cincea deplasare a şefului de stat în ultimele opt zile. „Şomajul nu ia vacanţă, e mai de grabă competitiv. Singurul lucru care contează astăzi pentru francezi sunt locurile de muncă şi trebuie să folosim toate mijloacele”, a spus preşedintele francez. Anul trecut, era surprins de fotoreporteri la Marea Mediterană, în fortul Bregancon, deci pe teritoriul francez, în compania partenerei sale, Valerie Trierweiller. De atunci lucrurile n-au mai curs convenabil în economia din Hexagon, preşedintele a tot scăzut în sondaje, aproape înspăimântător, încât vacanţa de vară, poate jinduită, a fost sacrificată. E de luat în seamă un asemenea gest, mai ales că visul său umed social-democrat ca mediul privat să producă joburi, plus ceva plasă socială, dacă mai rămâneau bani, s-a cam năruit. Creşterea economică, cuvinte cheie şi pentru Guvernul Ponta, deocamdată… germinează. Şomajul nu lasă loc păcii sociale şi se ajunge tot la zicerile cancelarului german, Angela Merkel. Deşi unele corecţii la propria doctrină va trebui să le facă şi aceasta, după întoarcerea din concediu, fiindcă intră în campania electorală premergătoare alegerilor parlamentare de la 22 septembrie. Spunea Angela Merkel, parcă la Davos, deşi nu mai are importanţă locul, că după austeritatea-penitenţă de acum doi-trei ani, acum se recomandă austeritatea pentru creştere. Adică una cu paşi mici. Până şi consolidarea fiscală a fost făcută pentru creştere economică. Să revenim la gestul preşedintelui Francois Hollande de a-şi amâna vacanţa de vară din cauza agendei, nu atât încărcate, cât tulburătoare. E o ipocrizie social-democrată? Greu de dat un răspuns afirmativ. Austeritate şi creştere economică a fost conceptul său, suprapus celui al Angelei Merkel, în primele întâlniri. Până la urmă, deşi se îmbrăţişează tandru la fiecare reîntâlnire, şi unul şi altul au rămas consecvenţi sieşi. Competitivitatea globală pentru Europa este un preţ de plătit. Munca este scumpă din cauza cheltuielilor sociale, a spus tot Angela Merkel. Ca socialist, Francois Hollande nu poate înţelege asta, mai ales că tinerii cer cu obstinaţie locuri de muncă. Pilonii capitalismului rezistă pe seama zonei financiare, dar starea de lucruri nu este deloc liniştitoare. Iar anul viitor sunt programate alegeri europarlamentare, un veritabil barometru al încrederii cetăţenilor în Uniunea Europeană. Ca niciodată în ultimii ani, luna iulie, cu toată canicula ei, n-a fost una recomandată pentru vacanţele liderilor.