După episodul Snowden: Întâlnirea Obama-Putin, anulată

0
323

Casa Albă a anunţat miercuri, 7 august a.c., că preşedintele Barack Obama a anulat întâlnirea cu Vladimir Putin prevăzută pentru debutul lunii septembrie. Decizia insolită s-a justificat prin lipsa de „progrese” în relaţiile ruso-americane „pe chestiuni precum apărarea antirachetă, proliferarea, comerţul, chestiunile de securitate şi drepturile omului”. Decizia dezamăgitoare a Rusiei, din punctul de vedere al Washingtonului, de a acorda azil temporar lui Edward Snowden, a fost, de asemenea, un element luat în considerare la evaluarea stadiului relaţiilor dintre cele două ţări. În schimb, reuniunea prevăzută la sfârşitul lunii septembrie la Washington, între secretarii de stat şi al apărării americani şi omologii ruşi rămâne în program. Nici una dintre ţări n-a vrut să evoce o ruptură a dialogului. „Ar fi fost mult mai constructivă amânarea summitului, până când vom obţine mai multe rezultate”, opinează Casa Albă, care lasă să planeze suspansul asupra menţinerii acestei întâlniri bilaterale, în timp ce relaţiile între Moscova şi Washington s-au deteriorat brusc, în special din cauza azilului acordat de Rusia fugarului american Snowden. „Nu există nici o îndoială că ruşii vor înţelege pe deplin punctul nostru de vedere” în ceea ce-l priveşte pe Snowden, a subliniat purtătorul de cuvânt al lui Obama, Jay Carney. Kremlinul s-a arătat „dezamăgit” de decizia SUA, adăugând doar că preşedintele american are tot timpul o invitaţie pentru a vizita Rusia. Marţi, în cursul unei emisiuni de televiziune, preşedintele american a spus şi el că este dezamăgit de decizia Moscovei de a acorda azil temporar fostului consultant al NSA Edward Snowden, aflat la originea dezvăluirilor referitoare la sistemul american de supraveghere a Internetului şi telecomunicaţiilor. „Chiar dacă nu avem semnat un tratat de extrădare cu ei, tradiţional noi am încercat să respectăm (cerinţele lor), chiar dacă a fost în afara legii sau prezumat în afara legilor”, a spus preşedintele american, care a mai precizat că va fi prezent la summitul G20 din 5-6 septembrie, la Sankt Petersburg, fără a menţiona dacă se va întâlni sau nu cu şeful statului rus. Guvernul suedez a confirmat însă vizita lui Obama la începutul lunii septembrie, la aceeaşi dată când urma să aibă loc întâlnirea cu Vladimir Putin. Decizia americană de anulare a întâlnirii cu Putin a intervenit la o zi după declaraţia preşedintelui Obama, care a reproşat posibilitatea revenirii la „mentalitatea Războiului Rece”. „Ceea ce au spus mereu oficialii ruşi, ceea ce a spus preşedintele Vladimir Putin este că acesta este de domeniul trecutului şi trebuie să ne gândim la viitor. Şi nu există nici un motiv să nu fim în măsură să cooperăm mai eficient”, a declarat Obama în cursul emisiunii de divertisment a lui Jay Leno de marţi seara.