Rambursările efectuate de Comisia Europeană se ridică până în acest moment la 658 milioane euro. Suma rambursărilor va rămâne nemodificată o perioadă de timp, până la reluarea solicitărilor de plată către CE. Plăţile interne se ridică însă la 2,7 miliarde euro, adică banii intraţi în economia românească prin intermediul proiectelor europene. Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) a publicat săptămâna trecută stadiul absorbţiei fondurilor structurale şi de coeziune la 31 iulie 2011.
În luna iulie, s-au făcut plăţi către beneficiari în valoare de aproximativ 315 milioane de lei, gradul de absorbţie înregistrând o creştere modestă de la 13,17% la 13,25%. Cel mai mare volum de plăţi s-a efectuat în cadrul POSDRU (circa 164 milioane de lei), din care mai mult de 90% au reprezentat rambursări. România a stopat temporar solicitările de plăţi de la Comisia Europeană până la verificarea procedurilor de licitaţie. Această decizie a fost luată după ce în 21 iunie Comisia Europeană a întrerupt plăţile pentru Axa 2 a Programului Operaţional Regional Îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport, din cauza deficienţelor constatate, şi a cerut autorităţilor române să verifice toate contractele de lucrări încheiate cu beneficiarii Axei 2. Guvernul efectuează acum verificări ale licitaţiilor organizate pe toate programele europene.
***
Cifrele absorbţiei la 31 iulie 2011:
- grad de absorbţie: 13,25%
- plăţi totale efectuate: 11.341.769.617 lei, din care 6.690.906.670 lei prefinanţări
- număr de contracte de finanţare semnate: 6.468
- număr de proiecte aprobate: 8.505
dar de faptul ca mihaela mocanu a luat 3.40 la examenul de atestare pe postul de director la posdru nu spuneti nimic?astia sunt oamenii care conduc doljul-niste nulitati penale!
mihaela mocanu-nota 3.40 la examenul pentru director la posdru!
de ce stergeti? pentru ca este fufa lui marijean sau pentru ca ascundeti cu tendinta adevarul despre nulitatile care ne conduc?!
Comments are closed.