Alegeri Republica Moldova : 150 de secţii de votare vor fi organizate în afara Republicii Moldova

0
451

În Republica Moldova au loc, duminică, 11 iulie, alegeri anticipate pentru Parlament.  150 de secţii de votare vor fi organizate în afara Republicii Moldova.Campania electorală este pe ultima sută de metri. Miza acestor alegeri este uriaşă, scrutinul electoral din 11 iulie fiind monitorizat de către toate forţele civice şi politice.

Ministerul Afacerilor Externe din Republica Moldova a anunţat că pentru acest scrutin vor fi disponibile 31 de secţii de votare în Italia, 17 în Federaţia Rusă, 13 în Statele Unite ale Americii şi 10 în Franţa. Alte 12 secţii vor fi organizate în România, două dintre ele fiind în Bucureşti.

Cele 12 secţii de votare de pe teritoriul României sunt:
– Bucureşti (sediul Autorităţii Electorale Permanente): str. Stavropoleos 6, sector 3;
– Bucureşti (sediul Biroului Electoral Central): str. Eugeniu Carada 1, sector 3;
– Iaşi: Casa de Cultură a Studenţilor, str. Vasile Conta, nr. 30;
– Suceava: Universitatea “Ştefan cel Mare Suceava”, str. Universităţii, nr. 13;
– Galaţi: Universitatea “Dunărea de Jos”, str. Domnească, nr. 47;
– Bacău: Universitatea “Vasile Alecsandri”, Calea Mărăşeşti, nr. 157;
– Cluj-Napoca: Casa de Cultură a Studenţilor, Piaţa “Lucian Blaga”, nr. 1-3;
– Timişoara: Colegiul Naţional de Artă “Ion Vidu”, str. Cluj, nr. 12;
– Braşov: Casa de Cultură a Studenţilor, str. Memorandumului, nr. 39;
– Sibiu: Şcoala Gimnazială “Regina Maria”, str. Zaharia Boiu, nr. 1;
– Constanţa: Universitatea “Ovidius”, b-dul Mamaia, nr. 124, Aleea Universităţii nr. 1;
– Craiova: Universitatea “Craiova”, str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 13.

Toate secţiile de votare vor funcţiona în intervalul 07.00 – 21.00.