A început distribuţia de produse de igienă, în judeţ, coordonată de Instituţia Prefectului de Dolj

0
524

Prefectul de Dolj, Nicusor Rosca, a fost, ieri, în judet, unde a început distribuţia pachetelor cu produse de igienă la primării. Acestea au fost achiziţionate de Guvernul României, printr-un proiect finanţat în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

în total, în judeţul Dolj, vor beneficia de pachetele de igienă un număr de 46.580 de persoane. Instituţia Prefectului coordonează toată această activitate, iar în câteva zile, primăriile vor începe să distribuie aceste pachete către beneficiari. Fiecare pachet conţine 4 periuţe de dinţi ambalate individual, 4 tuburi de pastă de dinţi de 75 ml, 1 tub de săpun lichid de 500 ml, 1 tub de şampon pentru copii de 800 ml, 1 tub de şampon pentru adulţi de 500 ml, detergent granule pentru rufe colorate – 900 g, detergent granule pentru rufe albe – 1800 g. Categoriile de persoane care vor beneficia de asistenţa materială de bază acordate in cadrul proiectului finanţat din POAD sunt: persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; persoane aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, în anumite condiţii.