Alb-albaştrii, în haine noi, simple

0
506
Universitatea Craiova şi-a prezentat noul echipament, unul aproape fără nicio intervenţie pe modelul original scos de Joma
Universitatea Craiova şi-a prezentat echipamentul pentru sezonul următor, într-o conferinţă de presă. Managerul clubului, Marcel Popescu, a prezentat ca o noutate forma numerelor,  inspirate de spada leului de pe sigla Ştiinţei, fără a ştii că acelaşi font a fost folosit şi la echipamentul de anul trecut al alb-albaştrilor. De asemenea, oficialul a adăugat că „debutul de campionat va fi făcut în Azerbaidjan”, spre uluiala generală. Popescu le-a dat şi câteva veşti bune fanilor olteni, una legată de transferuri, că vor mai fi aduşi doi jucători, un fundaş central şi un mijlocaş, dar şi că echipa din Bănie a început să utilizeze  cantonamentul din Lunca Jiului, renovat de municiplaitate. „Am intrat în săptămâna cea mai importantă din noul sezon competiţional. Sperăm să fie un port-bonheur ce s-a întâmplat în Italia cu echipa de tineret, care are acelaşi sponsor tehnic ca şi noi. Avem 10 meciuri până la prima întrerupere a sezonului, o perioadă complicată, sper ca rezervele cu care este privit potenţialul echipei să dispară. Intrăm cu dorinţa declarată de a face un sezon mai bun decât precedentele şi pe plan european să trecem de primele două tururi preliminare. Vin încă doi jucători, un fundaş central şi un mijlocaş central, vrem să creştem calitatea lotului”.
Pigliacelli: „Nu vreau să plec, mă simt bine la Craiova”
Alături de Marcel Popescu, la conferinţa de prezentare au fost prezenţi  portarul Mirko Pigliacelli şi atacantul Mihai Roman. Acesta din urmă a declarat că vede Craiova amestecată în lupta la titlu, alături de CFR, FCSB şi Viitorul. „Avem tricouri destul de frumoase, le vom purta cu mândrie, sper să luăm măcar un trofeu anul acesta în ele. Adversarii trebuie să se teamă de jocul nostru, nu de ce avem pe tricouri sau nu avem. Nu este important nici numărul de pe tricou, ci să-mi ajut echipa. Vor fi aceleaşi echipe care se vor bate acolo sus, CFR, FCSB, Viitorul şi noi” a spus Mihai Roman, atacantul revenit în Bănie după împrumutul la FC Botoşani.  Portarul italian Mirko Pigliacelli a declarat că nu ia în calcul o plecare de la Craiova, chiar dacă Devis Mangia şi-l doreşte în lot, dacă va prelua formaţia de Serie B, Trapani. „Mă simt foarte bine aici, nu văd de ce trebuie să plec, nu văd ce legătură are echipa antrenorului pe care l-am avut anul trecut cu rămânerea mea la Craiova. Sunt tricouri frumoase, dar important este ce vom juca în ele. Oricum, eu le dau cu bucurie la finalul meciurilor, mai ales copiilor care mi le cer la stadion. Eu cred că favorite la titlu sunt Craiova, FCSB şi CFR” a spus Pigliacelli.
Tricoul de joc pentru meciurile de pe teren propriu propriu este cel pe alb, cu un design liniar de culoare albastră. Echipamentul pentru deplasare va fi de culoare albastră, iar tricoul va avea pe piept același design liniar de culoare albastru închis. Cea de a treia opțiune va fi tricoul de culoare dark navy. Prima opțiune pentru tricoul de portar este pe culoare galben, a doua sky blue și a treia antracit cu galben fluorescent.