Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj au anunțat că sunt în alertă pe perioda Codului Portocaliu de precipitații sub care se află județul. Pompierii au fost solicitați aseară să evacueze apa dintr-o curte din localitatea Bechet și până la această oră nu s-au înregistrat alte apeluri. Conform ISU Dolj, pentru monitorizarea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă ce se pot manifesta pe perioada valabilităţii Avertizării hidrologice nr. 2 din 08.07.2018, în data de 08.07.2018, începând cu orele 12.00, a fost activată grupa operativă la sediul ISU „Oltenia” al judeţului Dolj; • Au fost transmise măsuri de monitorizare către toate comitetele locale pentru situații de urgență, riverane pârâului Desnățui – bazin superior și după caz executarea misiunilor de protecție și intervenție; • S-a instituit permanenţa la nivelul instituţiilor cu atribuţii, componente ale Sistemului Local de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă ce pot apărea în perioada vizată de avertizarea hidrologică; • Se menţine o permanent legătura cu primarii și șefii S.V.S.U. şi cu celelalte instituţii cu atribuţii, în vederea asigurării viabilităţii căilor de transport şi limitării/înlăturării efectelor negative ca urmare a manifestării fenomenelor hidrologice; • A fost dispusă și pregolirea nivelului de apă la unitățile piscicole de pe raza județului Dolj (Fântânele 2.16m, Cornu 3m, Caraula pregolit pentru lucrări de întreținere SGA )
Acasă Ultima oră Dolj: Pompierii și autoritățile, în alertă pe perioda Codului portocaliu de precipitații