Copiii Centrului social „Best Life”, în vizită la Muzeul Olteniei

0
666

Copiii Centrului social „Best Life”, care sprijină familiile aflate în dificultate, al Arhiepiscopiei Craiovei, au participat, ieri, la primul atelier de modelaj în lut organizat în această perioadă la Secția Științele Naturii a Muzeului Olteniei, în cadrul școlii de vară „Bios Art în vacanță”. Cu acest prilej, cei mici au creat animăluțe din lut, urmând ca la atelierul de săptămâna viitoare să le dea culoare. „Copiii au fost încântați să ia parte la atelierul de modelaj în lut, unde s-au implicat cu dragoste și seriozitate. Au fost primiți cu multă căldură și invitați să ia parte și la alte astfel de evenimente care au loc la Muzeul Olteniei”, a precizat Gabriela Popescu, coordonatorul Centrului social pentru copii „Best Life”.