Recomand o carte: “Strigăte în pustiu” de Eugen Mihăescu

0
138

Pictor şi grafician de reală ţinută, colaborator a numeroase publicaţii americane şi franceze de prestigiu (New York Times, Time Magazine, Le Monde, Le Figaro), om politic, consilier prezidenţial, ambasador-delegat permanent al României pe lângă UNESCO, la Paris, eurodeputat, membru de onoare al Academiei Române, Eugen Mihăescu scrie cu nerv şi astuţie. Din 1981 s-a stabilit la New York şi perioada petrecută în SUA până în decembrie 1989 o descrie în volumul de memoralistică “Între linii”, apărut la Editura RAO, în urmă cu doi ani. Atent la nuanţe, observator acerb al lumii, Eugen Mihăescu nu cunoaşte mila, în fauna politică în care s-a mişcat. În cartea sa recentă, “Strigăte în pustiu”, anunţată printr-un semnal pozitiv al jurnalistului Cornel Nistorescu, adună într-un volum “electrocardiograma bătăilor inimii sale”, pentru “această nefericită ţară”, cum zicea Cioran. Încotro, se întreabă autorul, se îndreaptă şchiopătând România, de mai bine de 20 de ani ? Unde o conduc aceste clici, găşti care se numesc cu emfază partide şi sunt, de fapt, şi ele dirijate de paiaţe, manipulate din umbră de forţe invizibile ?

“Cine reprezintă astăzi, deplânge Eugen Mihăescu, aspiraţiile unui neam ca al nostru ? “Pe alocuri, în multe tablete ale sale, autorul operează fără anestezie şi chiar dacă spune lucruri despre care s-a mai auzit câte ceva, ne referim la dezvăluirile presei, o face mai convingător, mai argumentat logic, cu un patos ce justifică titlul volumului.

“Falşi intelectuali fără meserie, aşa-zişi elitişti, nu fac altceva decât să deruteze, împiedicând orientarea în pustiul care ne înconjoară. Ieri ne-au condus părinţii, azi la butoane sunt copiii lor”. Şi nu mai pot ei de cultura română şi de poporul român. Ai lor au adus comunismul, ei l-au îngropat. Nu au făcut-o gratis. În volumul de memorialistică “Între linii”, Eugen Mihăescu schiţează cu discreţie şi portretul lui Ion Iliescu, lângă care s-a aflat o vreme, consilier prezidenţial fiind. Se spune că Ion Iliescu şi Paul Niculescu Mizil ar fi avut o bună relaţie de prietenie, înainte de 1990. Când într-una din zile, la domiciliul lui Paul Niculescu Mizil s-au prezentat, legitimându-se conform uzanţelor, reprezentanţii noii puteri, spre a-l conduce spre arestul Poliţiei, fostul înalt demnitar şi comunist naţionalist convins ar fi telefonat lui Ion Iliescu: “Ioane, Ioane, ăştia ai tăi au venit să mă aresteze”. De la capătul celălalt al firului a venit şi încurajarea de circumstanţă: “Să fii demn!”. Întâmplarea a fost confirmată de Paul Niculescu Mizil, înainte de a se stinge din viaţă. Rareori, un grafician cu har etalează şi o pană epică, legitimându-se ca un excepţional cronicar de atmosferă şi culise politice. Întreaga publicistică este de cea mai bună factură şi graficianul narează, precum desenează, aşezând cu grijă cuvintele în frază precum culorile de pe şevalet.