La referendum!

1
145

Dacă a avut un epilog cunoscut de dinainte, şedinţa Parlamentului în care s-a votat suspendarea preşedintelui Traian Băsescu n-a mai avut altceva. De ingrediente e vorba. Discursuri de reţinut, vreo două-trei, toate din tabăra USL-istă (Crin Antonescu, Dan Şova, Mircea Geoană), dar, oricum, nici unul consistent cât de cât, din câmpul pedelist, care l-a trimis la microfon până şi pe rudimentarul Ioan Oltean, cu o retorică de brigadier silvic, pentru a-şi apăra, peltic, şeful protector aflat în încurcătură. Vasile Blaga şi Mircea Toader, consideraţi „grei” ai partidului, n-au spus mai nimic. Nici o căinţă, nici o încercare de separare a bunei credinţe de eroare, nici o reflexie pe marginea acestui conflict instituţional şi a imposibilităţii arvunirii unei coabitări, fiecare tabără reproşând celeilalte întreaga vinovăţie. Nu vorbesc neapărat de anvergura celor care au luat cuvântul, ci de croială. De absenţa din Parlament a unor oameni drepţi şi simpli, care nu surâd ironic când aud de principii şi nu sucombă în semitonuri când se pune problema unei opţiuni. Nici chiar Traian Băsescu n-a avut un discurs memorabil, obsedat, probabil, de valul de ură pe care îl are de înfruntat. Citez din „Liberation”, numărul de ieri: „L’enjeu est la destitution du chef de l’Etat, Traian Băsescu, tribun populiste de centre droit, a la tete du pays depuis 2004. Face a lui, un premier ministre, Victor Ponta, social-democrate, (PSD, ex-communiste) allie avec le liberaux dans un gouvernement dont l’objectif central est de se debarraser de l’„hyperpresident””. Ceea ce mai inserează „Liberation” este că coabitarea a devenit repede explozivă. Pe ce piloni se va rezema campania lui Traian Băsescu pentru referendum doar se presupune, dar nu se ştie cu exactitate. Ceea ce se ştie, din propria mărturisire, este că după ce a propovăduit mereu, cu ipocrită şi inconştientă voluptate, întoarcerea la popor, acum are teamă de norodul trădător şi nerecunoscător. Fără a mai apela la alte exemple ilustre din istorie, să ne reamintim doar cum Nicolae Ceauşescu, când a vrut să revină la poporul de care se depărtase în mod planificat, nu mai avea altceva în spate decât un zid. Clocotind de ură şi sălbatică mânie. Fiindcă poporul nu uită şi nu iartă. Lecţia asta a gratitudinii e plictisitoare, banală chiar. În 2009, la câteva ceasuri după încheierea alegerilor prezidenţiale, Traian Băsescu declama cinic: „I-am ciuruit”. Nu câştigase alegerile în ţară dar dobândise, la mustaţă, un nou mandat, prin voturile aduse din afară. Ce a urmat se cunoaşte. A deţinut puterea totală aproape opt ani. Alegerile locale de acum o lună au dat un răspuns-semnal, pentru că a fost vorba, în egală măsură, şi de un vot anti-Băsescu. Acum preşedintele-jucător e doar un actor în mijlocul scenei, cu toate luminile pe el şi atât de solitar, după ce rolul nu i-a ieşit. Obsesia cu justiţia, al cărei purtător şi generator de curăţenie se consideră, pare ceva nemaipomenit. Pentru că din acest punct de vedere avem de-a face cu un alt personaj. Noile haine ale lui Traian Băsescu, de preşedinte suspendat, i se potrivesc. Nu mai poartă hainele pitoreşti pentru care a fost votat. Şi nu este singurul caz de popularitate deturnată la care asistăm. Atunci când popularitatea este criteriul exclusiv pentru candidaturi sau numiri în funcţie, riscăm să lăsăm deoparte competenţa, adecvarea efectivă, şi oamenii se simt trădaţi. Oricât de înduioşător şi de raţional va încerca să fie Traian Băsescu, este greu de presupus că va mai putea convinge multă lume. Şi de acest lucru pare el însuşi convins.

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.