Mulţi dintre ei cu probleme de sănătate şi destul de săraci pentru a mai face drumuri şi tratamente costisitoare în străinătate, craiovenii se arată nerăbdători să aibă şansa de a-şi trata sănătatea într-un spital echipat ca la carte, chiar aici, la Craiova. Anunţatul spital de urgenţă şi traumatologie, cu o capacitate de 300 de paturi, care ar trebui să funcţioneze în regim public şi să fie partener al spitalului AKH din Viena (Austria), li se pare o şansă incredibilă de a scăpa de veşnicele bube ale sistemului de sănătate românesc. Se aşteaptă să găsească mai mult profesionalism, o vorbă bună, un alt aer care să le dea încredere că vor scăpa cu bine, odată intraţi pe porţile lui. În spatele acestor speranţe se ascund experienţe dramatice, în unele cazuri traumatizante, pe care le-au trăit pe viu, în spitalele de stat, cuvântul de ordine fiind săracia.
Părerea generală a craiovenilor este aceea că sănătatea ar trebuie să beneficieze de cea mai mare atenţie din partea autorităţilor, indifferent că serviciile se acordă pe patul unui spital privat sau al unuia de stat. Toţi cei intervievaţi, fie că au fost vorba de oameni bolnavi sau sănătoşi, au declarat la unison că lucrul cel mai înţelept ar fi să se salveze ce mai e sănătos dintr-un sistem medical bolnav, adică medicii. Dându-le o notă bună pentru profesionalism, oamenii cred că doctorii ar trebui să fie primii ajutaţi cu spitale dotate corespunzător, din care să nu lipsească aparatele cele mai noi. În felul acesta, varianta unui spital privat, care nu ar duce lipsă de echipamentele atât de necesare. Semnificativ pentru acest lucru este exemplul craioveanului Trandafir Cerăceanu care, deşi a mărturisit că a lucrat la ridicarea actualului spital judeţean, înurmă cu 40 de ani, acum spune «da» cu certitudine noului proiect.
Marinela Iova, 33 ani:
«Ok, ar fi perfect, că de asta doar şi plătim asigurările, să ne putem trata şi la un spital de stat. Dar nu e de neglijat nici un spital privat, în caz că cel de stat nu îţi oferă serviciile dorite de tine, să poţi să te orientezi, să ai altă alternativă, o altă opţiune. Din fericire pentru mine, nu am avut până acum nici o experienţă neplăcută în spital. Dar fiecare cred că ştim care sunt problemele din sănătate, nu există cetăţean al României care să nu le cunoască. Este trist, dar să sperăm că se face ceva în viitor, nu trebuie să ne pierdem speranţa. Îmi amintesc că am fost cu piciorul, acum cinci-şase ani, şi a fost ok cum m-au tratat, dar sunt alte cazuri care au nevoie de investiţie, şi umană şi materială. Probabil că şi noi ar trebui să ne implicăm mai mult».
Luiza:
«Dacă ar fi să aleg între un spital privat şi unul de stat, e discutabil. Depinde de medici, în primul rând. Şi aici sunt medici foarte buni, dar nu pot să îşi pună în practică adevărata valoare pentru că nu au condiţii. Am fost operată la Bucureşti, dar am mers acolo pentru că am avut rude care lucrează în sistem, cazare. Sunt oameni printer oameni. Eu a trebuit să fac mai multe intervenţii şi am ajuns la Spitalul nr.1. Câteodată am fost primită ok, câteodată nu. Lucrezi în sistemul românesc, şi când eşti încorsetat de problemele traiului de zi cu zi, sunt stresaţi. Eu aş zice să se facă aceste spitale, concurenţa e binevenită. Nici cei de aici nu au un oprobiu din partea mea, dar dacă e loc de mai bine, să se facă».
Florea Popa
«Sunt de acord să se construiască un spital privat pentru că, în definitiv, este pentru sănătatea noastră. În primul rând este necesar ca spitalele să se modernizeze. Trebuie aduse aparate şi pentru spitalele care mai sunt, dar nu strică să avem şi un spital nou. Să ştiţi că sistemul sanitar românesc nu este chiar aşa de bine pus la punct. Medicii îşi dau toată silinţa, dar e o diferenţă comparativ cu ce se întâmplă în alte oraşe. Spitalul judeţean a rămas cam de ruşine, există o diferenţă între Bucureşti şi Craiova. Este şi mizerabil, este şi corupt. Am observat şi lipsa de medicamente. În urmă cu doi ani, am fost cu soţia şi am fost obligat să cumpăr totul pentru o intervenţie medicală. De aceea, cred că un spital privat ar aduce şi ceva bun. Duceţi-vă la un ecograf de stat şi la unul privat şi vedeţi care e diferenţa: Măcar oamenii îţi vorbesc mai bine, eşti altfel tratat».
Trandafir Cerăceanu
«Ce e mai scump decât sănătatea? Nimic nu poate fi mai scump, nici măcar învăţământul. Ca să înveţi trebuie să fii sănătos că altfel eşti cu mintea bolnavă, deci sănătatea este pe primul loc în lume. Spitalele de stat au fost până acum câţiva ani cât de cât dotate, acum guvernanţii intenţionează să ne trimită cât mai repede la Sineasca sau la Ungureni. Pentru bolnavii de cancer, statul trebuie să suporte în totalitate tratamentul, însă nu găsesc medicamentele şi trebuie să umble de colo până colo, prin farmacii. Zic că nu au bani şi trimit bieţii oameni pe drumuri. Eu am fost internat la Spitalul 1 şi am dormit în pat cu alţi doi bolnavi. Sunt operat şi ştiu ce înseamnă, noroc că profesorul Georgescu (n.r. prof. univ. dr. Ion Georgescu, medic chirurg), e un domn deosebit. Cu tehnologia se stă prost în spitale, nu există aparatură».
Nicoliţa Diaconu
«Aş avea încredere să mă tratez într-un spital privat. Am văzut că mulţi români merg în Austria, dar avem încredere şi în spitalul nostru. Condiţiile nu sunt cele mai bune, mă refer aici chiar şi la cazare. Medicii sunt foarte buni, în schimb. Aşteptăm să se facă şi cel privat, ar fi bine pentru copiii noştri. Şi s-ar crea şi mai multe locuri de muncă».
Luiza Marin
«Ar fi o idee bună să se mai facă un spital. Băieţelul l-am avut internat la spitalul nr. 1 şi am cumpărat totul, perfuzii, injecţii. Oricum, peste tot aşa este. Trebuie să dai şi la asistentă. Dacă nu le bagi ceva în buzunar, nu eşti îngrijit aşa cum trebuie».
Ileana Stratonie
«Şi eu sunt de acord să apară şi un alt spital. În spital de stat, am trecut cu tata prin operaţie şi am cheltuit o sumă de bani foarte mare şi după o lună jumătate a decedat. Am cumpărat glucoză, perfuzoare, zi de zi mi se dădea o hârtiuţă cu ce mai trebuia. Avea cancer de esofag şi nu se mai putea face nimic. Şi asta e problema, pentru că omul de rând zice dau bani, dar măcar să scap cu viaţă. Altfel, pierzi nişte bani fară nici un rezultat. 300.000-400.000 de lei vechi dădeam zilnic pe tratament fiindcă ei nu ne asigurau nimic în spital. E o sumă bună pe care nu o poţi asigura fiindcă salariile noastre sunt foarte mici şi chiar trebuie să te împrumuţi ca să asiguri tot ce e necesar».
LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU
