JUPITER : aproape 500 kg de materiale pirotehnice, confiscate de polițiști în Dolj

0
73
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, în această dimineață, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Dolj au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Craiova și orașul Dăbuleni. În urma acestora, au fost confiscate aproape 500 kg de materiale pirotehnice.
Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept. “În urma perchezițiilor efectuate, la locuința unui tânăr, de 29 de ani, din orașul Dăbuleni, au fost găsite aproximativ 500 de kilograme de materiale pirotehnice categoriile P1, T1, F2, F3 și F4 deținute fără drept, care au fost indisponibilizate pentru cercetări. Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției orașului Bechet, Secției nr.12 Poliție Rurală Daneți, Secției 2 Poliție Craiova și Serviciului Criminalistic”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *