Performanţă în spitale

0
1124

Cu ajutorul lui Dumnezeu, Școala Postliceală Ecologică „Sfântul Ștefan” din Craiova a obținut finanțare prin Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP), pentru un proiect internațional intitulat „Performing training in hospitals”. Acest proiect, cu numărul 2021-EY-PCVET-0004 se înscrie în Programul de Educație, Burse, Ucenicie și Antreprenoriatul Tinerilor în România, mecanismul financiar EEA 2014-2021, desfășurându-se pe toată perioada anului școlar 2022-2023.

Scopul proiectului este de a oferi elevilor posibilitatea dobândirii competențelor profesionale de calitate , care să le permită integrarea rapidă pe piața muncii din România și Europa, organizând stagii practice eficiente. Există o reală nevoie pentru cei implicați în organizarea stagiilor cu instituții din domeniu (spitale, clinici) de a avea experiențe în acest domeniu și de a deprinde abilități de organizare a acestora la standarde europene, pe care de multe ori sistemul românesc de învățământ și de sănătate nu le oferă, dar care pot fi compensate prin proiecte EEA Grants.

Principalele obiective ale proiectului sunt:

  1. 1. Formarea și dezvoltarea de competențe și aptitudini pedagogice, manageriale, de consiliere pentru carieră și de tutorat pentru 12 participanți (10 cadre didactice și 2 responsabili de practică) necesare pentru a integra în mediul educațional stagii de practică de calitate înaltă, în colaborare cu instituția parteneră Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova, ca urmare a experiențelor de la Vizita de Studiu de 8 zile din Patras –Grecia la organizația parteneră IIEK EUROTEAM.
  2. 2. Elaborarea de către cei 12 participanți a unui set de ghiduri ce vor conduce la preluarea de bune practici de către toate cadrele didactice și de angajații instituțiilor partenere implicate în stagii practice, la creșterea satisfacției elevilor privind calitatea stagiilor și la creșterea competențelor profesionale ale elevilor, în concordanță cu tendințele de pe piața muncii.

 

Vizita de studiu

În perioada 30 octombrie – 06 noiembrie 2022, a avut loc vizita de studiu desfășurată în orașul Patras, din Grecia la sediul școlii gazdă – IIEK EUROTEAM. Au participat din partea Școlii Postliceale Ecologice ,,Sfântul Ștefan” un număr de 10 participanți: 8 profesori din domeniul VET, directorul, 1 profesor de limba engleză și 2 reprezentanți ai agentului economic.

În timpul vizitei, au fost realizate activități care să îmbunătățească competențele profesionale ale participanților VET la mai multe instituții partenere ale școlii gazdă, care asigură stagii de practică pentru elevii școlii  IIEK EUROTEAM precum: Centrul de Diagnostic „B’ Diagnosis”, Clinica Generală Terapeutică „Olympion”, Spitalul „Agios Andreas” și la sediul asociației elene.

Cei 10 participanți din partea școlii noastre au fost: Prof. Georgeta Achim, în calitate de director al unității școlare și coordonator al proiectului, Prof. As. Viorel Gavrilescu, Prof. Dr. Iuliana Gheorghe, Prof. As. Tanți Olaru, Prof. Farm. Adriana Mitea, Prof. Gabriel Diță, Prof. As. Daniela Hogea, Prof. As. Andrei Pană, Prof. Medic Victor Pătrășcoiu și Prof. Lb. Engleză Livia Baica. Cei doi reprezentanți desemnați de Spitalul Clinic de Urgență, Craiova, care sunt și tutori de practică ai elevilor noștri au fost: As. Manuela Fira și As. Janina Ostroveanu.

Considerăm    că experiența   dobândită   de cei  12 participanți    în proiect   în timpul  vizitei   de studiu, va avea  efect benefic și  pentru   celelalte   cadre  didactice   ale școlii/responsabili      de practică   ce vor  fi stimulate   să se pregătească mai  bine  și să își dorească   să își dezvolte  competențele    profesionale,    dar  și cele  lingvistice,   comunicarea    și empatizarea   cu semenii.

Toți participanții la proiect au lucrat la realizarea produselor intelectuale, prin care se urmărește formarea profesională de excepție a viitorilor asistenți medicali. Astfel au fost realizate două CDL-uri, un Dicționar de termeni medicali: Englez – Român; Român – Englez, un Ghid de Bune Practici privind Procedurile Specifice Asistentului Medical Generalist; un Ghid de Proceduri adresat Asistenților Medicali Generaliști și totodată am încheiat noi contracte de colaborare cu instituții sanitare.

Primul CDL(Curriculum în Dezvoltare Locală) la Disciplina: NURSING GENERAL 2are denumirea: Recoltarea produselor bio-patologice pentru examene de laborator – ANUL  I  DE  STUDIU. Realizarea unui astfel de CDL facilitează dobândirea cunoștințelor, abilităților și competențelor profesionale prin activități de instruire preponderent practice, în cadrul unei echipe, în contact direct cu un individ sănătos sau bolnav, care îi sunt absolut necesare unui viitor specialist – asistent medical generalist.

Al doilea CDL se intitulează Administrarea medicamentelor – pentru anul  I  de  studiu. Din analiza de nevoi prezente și viitoare pentru formarea profesională a elevilor în domeniul sanitar și a așteptărilor unităților medicale a apărut necesitatea studiului de aprofundare privind administrarea medicamentelor.

Din analiza de nevoi prezente și viitoare pentru formarea profesională a elevilor în domeniul sanitar și a așteptărilor unităților medicale a apărut necesitatea studiului de aprofundare privind administrarea medicamentelor.

Dicționarul de termeni medicali: Englez – Român; Român – Englez conține peste 1500 de termeni medicali și a fost elaborat ca un instrument eficient, ca urmare a vizitei și a rezultatelor obținute cu elevii, pentru a spori facilitarea tranziției de la terminologia românească la cea într-o limbă de circulație internațională, ajutându-i pe elevi să se familiarizeze cu termenii medicali, preluându-i și utilizându-i  în activitatea lor medicală.

În prezent, competența în limba engleză a devenit o nevoie urgentă pentru asistenții medicali implicați în serviciile medicale. Acest lucru se datorează faptului că li se cere să aibă capacitatea de a comunica cu alte persoane din domeniul lor, inclusiv medici și pacienți.

Ghidul de Bune Practici privind Procedurile Specifice Asistentului Medical Generalist este un instrument esențial pentru pregătirea și formarea viitorilor asistenți medicali. Acest ghid oferă informații și recomandări practice pentru profesorii și educatorii care se ocupă de pregătirea acestor profesioniști. Scopul acestui ghid este de a asigura un material util și necesar pentru viitorii asistenți medicali care trebuie pregătiți foarte bine și mai ales trebuie să ne asigurăm că sunt pregătiți cu abilitățile și cunoștințele necesare pentru a desfășura cu succes activitățile lor în domeniul medical.

Acest ghid se bazează pe standarde si recomandări actuale din utilizate în unitățile medicale din țară si din Uniunea Europeană si se concentrează pe metode didactice moderne și eficiente care pot fi utilizate pentru a îmbunătăți procesul de învățare si pregătire a tuturor celor care doresc să profeseze în domeniu. Acesta cuprinde informații despre rolul profesorului, metode didactice activ-participative, resurse si tehnologii moderne, precum și alte aspecte importante legate de pregătirea viitorilor asistenți medicali.

Cu ajutorul său, profesorii și maiștri instructori vor fi capabili să ofere un program de studii de calitate superioară astfel încât să pregătească viitorii asistenți medicali pentru a deveni profesioniști capabili, dedicați si eficienți.

Ghidul de Proceduri adresat Asistenților Medicali Generaliști

se bazează pe experiența noastră dobândită prin vizita de studiu din cadrul proiectului mai sus menționat, ce a avut loc în perioada 30.10.-06.11.2022 la Institutul IIEK EUROTEAM din Patras-Grecia. Prin activități de job shadowing, cele 12 cadre didactice s-au inițiat în aplicarea unor metode, procedee, mijloace, tehnici și practici noi și au experimentat noi conținuturi educaționale.

Pe lângă acestea, programa vizitei de studiu a mai cuprins instrumente de lucru/ de evaluare și proceduri practice și de tutorat, ce s-au desfășurat la instituțiile partenere ale școlii gazdă, care oferă stagii de practică pentru elevii săi și anume: Centrul de Diagnostic „B’ Diagnosis”, Clinica Generală Terapeutică „Olympion”, Spitalul „Aghios Andreas”.

Contracte de colaborare

“Am încheiat contracte   de   colaborare cu CENTRUL MEDICAL MOGOȘANU și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Dolj,Centrul de Îngrijire și Asistenţă “Sf. Maria”. Prin cele două parteneriate încheiate cu noi agenți economici (unități sanitare), am urmărit, datorită experiențelor din vizita de studiu, să dezvoltăm relații cu unități care să contribuie la dezvoltarea competențelor profesionale ale elevilor. Aceste unități sunt dotate cu tehnologie de ultimă generație care oferă experiențe noi, dar și provocatoare pentru elevi. Activitatea în aceste clinici presupune pregătire suplimentară a elevilor, atât în domeniul sănătății, dat și al tehnologiei. Utilizarea dotărilor necesită cunoștințe de IT, dat și de specialitate și toată activitatea se bazează pe aceste componente. Elevii apreciază activitatea în cele două clinici deoarece acestea le oferă posibilitatea să își dezvolte propriile competențe și să devină din ce în ce mai buni în meseria aleasă, dar în același timp le va facilita integrarea rapidă și eficientă pe piața muncii. Prin implementarea  și derularea proiectului  și a activităților  de formare profesională  prevăzute  la vizita de studiu, consideram  ca experiența  modelelor  de stagii practice  din Grecia, de la Școala IIEK EUROTEAM,  va avea un impact profesional  deosebit  asupra celor 12 participanți,  cât și asupra imaginii și activității  instituțiilor partenere: -se va putea obține formarea  și dezvoltarea  de noi deprinderi  profesionale,  atât teoretice, cât și practice,  privind tutoratul  și adaptarea la tehnologia  modernă  digitală, astfel ca pe plan profesional,  participanții  își vor largi aria de expertiză și cunoștințele  profesionale.  Acest lucru va avea ca efect direct organizarea  unor stagii practice  în parteneriat  cu asumarea unor roluri clare, cu strategii didactice moderne  ce vor motiva și implica  activ elevii in formarea lor ca viitori asistenți medicali capabili și dedicați meseriei,  facilitând  astfel tranziția  mai ușoară și eficientă de la școală în instituțiile  de profil, atât din țară, cât și din țări ale UE”, a precizat prof. Georgeta Achim, coordonator de proiect .