Liberalii despre mitingul social-democraţiilor: / „Împotriva căror abuzuri protestează, din moment ce ei au toată puterea?”

0
459

Liberalii doljeni au lansat ieri, atacuri, la adresa PSD, subiectul fiind mitingul organizat din această formaţiune politică, astăzi, la Bucureşti. Deputatul Nicolae Giugea – prim-vicepreședinte al filialei Dolj a PNL susţine că deși social-democraţii susțin că este un miting împotriva abuzului, el este de fapt un miting pentru susținerea abuzului. „Împotriva căror abuzuri protestează, din moment ce ei au toată puterea?”, a subliniat Giugea.

Deputul doljean a mai spus că organizația PSD Dolj vrea să fie fruntașă, și și-a stabilit un număr de 15.000 de oameni pe care să îi trimită la București. ”…PSD organizează un miting apelând la practicile comuniste de odinioară prin care oamenii erau obligați să participe la defilări megalomane. Din informațiile pe care le-am primit de la oamenii din teritoriu, la nivelul Craiovei, conducerea RAADPFL a obligat oamenii să semneze că participă de bunăvoie la mitingul de la București. De asemenea, la Calafat, conducerea spitalului a obligat mai mulți angajați să se ducă la București cu mașina personală. În comuna Breasta primarul și viceprimarul amenință oamenii că dacă nu participă la miting o să li se taie ajutorul social. Inspectoratul școlar județean Dolj prin inspectorii de profil face presiuni asupra directorilor de școli. Mai multe excursii pe care copiii urmau să le facă la sfârșit de an au fost anulate deoarece autocarele și microbuzele au fost rechiziționate de PSD”, a mai spus Nicolae Giugea.

Forbes Best Cities 2018: Cele mai bune orașe pentru afaceri din România”

Un alt subiect a fost legat de atractivitatea Craiovei în ceea ce privește dezvoltarea economică și socială. Un astfel de clasament a fost întocmit de Forbes.  Intitulat Forbes Best Cities 2018: Cele mai bune orașe pentru afaceri din România”, clasamentul a fost întocmit luându-se în considerare criterii precum: Produsul Intern Brut, salariul mediu, stocul de investiții străine directe, rata șomajului, numărul de firme active, cifra de afaceri și profitul net mediu, dar și rețeaua de drumuri publice modernizate și căile ferate, precum și stocul de locuințe sau numărul de unități de învățământ. Datele statistice necesare au ca surse Institutul Național de Statistică, Comisia Națională de Strategie și Prognoză, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Ministerul Finanțelor Publice și listafirme.ro. „În acest clasament, Craiova se află pe locul 28, iar pe locul 29 este Alexandria. Pe primele locuri se află, în ordine, București, Timișoara, Cluj Napoca, Brașov, Arad, Constanța, Alba Iulia, Oradea, Sibiu, Iași, Pitești, Reșița, Suceava, Zalău. Un alt clasament a fost realizat de Ro Smart Cities și vizează atractivitatea orașului pentru locuitorii altor centre urbane. Concret la întrebarea ”Care este orașul din România, altul decât cel în care locuiți în care v-ar plăcea să stați dacă ați avea posibilitatea?” răspunsurile au fost următoarele : Cluj Napoca – 16%, Brașov – 14%, Timișoara – 10%, Sibiu – 8%, București – 4%, Iași – 4%, Constanța – 3%, Oradea – 3%, Târgu-Mureș – 2%, Piatra Neamț – 1%, Baia Mare – 1%, Alba-Iulia – 1%, Râmnicu-Vâlcea – 1%, Buzău – 1%, Altul 13%, Niciunul 13%, Nu știu 3%, Nu răspund – 1 %. Aceasta este realitatea în ceea ce privește situația economică a Craiovei” a încheiat Nicolae Giugea.