Klaus Iohannis: Întâlnirea cu Trump va marca un moment important în evoluţia relaţiilor bilaterale

0
313

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat la întâlnirea cu comunitatea de români din Washington, că întâlnirea de astăzi cu preşedintele SUA Donald Trump este foarte importantă pentru că va marca ”un moment extrem de important în evoluţia relaţiilor dintre cele două ţări”.

donald-trump-klaus-iohannis”Peste două zile ( n.r astăzi) voi avea o întâlnire foarte importantă, cu preşedintele Trump, o întâlnire care, cu siguranţă, va marca un moment extrem de important în evoluţia relaţiilor dintre ţările noastre dar, cu siguranţă, voi avea ocazia să vorbesc şi despre cum putem să facem parteneriatul nostru mai profund, mai viu, mai util pentru ambele ţări. Acest parteneriat strategic despre care vorbesc împlineşte în acest an 20 de ani de existenţă, iată deci că vizita mea vine într-un moment destul de potrivit”

       Întâlnirea dintre Klaus Iohannis şi Donal Trump este elementul central al vizitei şefului statului român la Washington şi va fi un prilej pentru a discuta perspectivele Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite. “Întrevederea celor doi înalţi oficiali va fi un excelent prilej pentru a discuta perspectivele de aprofundare şi extindere a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, pe toate palierele relevante, inclusiv în contextul în care în acest an se împlinesc 20 de ani de la lansarea acestuia. Astfel, Preşedintele Klaus Iohannis va aborda priorităţile de acţiune în cadrul relaţiei bilaterale şi va reconfirma angajamentul ferm al ţării noastre de a rămâne un aliat predictibil, stabil şi de încredere al Statelor Unite”, precizează într-un comunicat de presă Administraţia Prezidenţială.