Poliţiştii de frontieră doljeni au depistat un cetăţean irakian care a încercat să intre ilegal în România, pe la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, folosindu-se de o carte de identitate grecească falsificată. Bărbatul, care intenţiona să ajungă în Germania, a fost predat autorităţilor bulgare pentru continuarea cercetărilor şi dispunerea măsurilor legale.
Conform reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj, miercuri, 7 iunie a.c. în jurul orei 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind într-un autoturism condus de un cetăţean grec, o persoană de sex masculin care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate cu însemnele autorităţilor elene. Echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, a avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului de călătorie prezentat, motiv pentru care au fost efectuate verificări suplimentare. Astfel, s-a constatat că respectiva carte de identitate este falsificată prin lipirea unei alte fotografii peste cea originală, iar ştampila aplicată pe aceasta este redesenată. În continuarea cercetărilor, poliţiştii de frontieră au mai constatat că bărbatul este cetăţean irakian, se numeşte Mustafa M., are 40 de ani şi a apelat la această metodă deoarece nu deţinea documente pentru trecerea frontierei şi intenţiona să ajungă în Germania. “Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, aceasta a fost preluată de către autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a declarat comisar Dănuţ Rudăreanu, purtătorul de cuvânt al STPF Dolj.