Ucraina, co-organizatoare a Euro 2012, se află sub focul criticilor încă din momentul desemnării sale, din motive mai mult politice decât economice. A fost o vreme când s-a vorbit insistent de aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, dezvoltarea unei economii de piaţă funcţională şi a instituţiilor statului de drept în această ţară. Din păcate, situaţia actuală a Ucrainei mai mult îi îngrijorează pe occidentali. Dincolo de stadiul necorespunzător al pregătirilor, în toate oraşele care găzduiesc marea competiţie (infrastructură deplorabilă, preţuri mari în reţeaua hotelieră, prostituţie), cea mai mare dezamăgire o constituie situaţia politică din această ţară. Îndeosebi după alegerea ca preşedinte a lui Viktor Ianukovici, în februarie 2010. Libertăţile democratice au fost restricţionate, procesele politice judiciare angajate contra principalilor opozanţi s-au înmulţit. Se vorbeşte de un boicot politic constând în refuzul prezenţei liderilor occidentali la partidele de fotbal găzduite de această ţară, tocmai pe motivul de a nu-l întâlni pe şeful statului. După 20 de ani de independenţă ţara ignoră consensul, mai nou vorbindu-se de putianism. Patru miniştri ai guvernului precedent sunt acuzaţi de malversaţii şi abuz de putere: Iulia Timoşenko, fost prim-ministru, Iuri Lutsenko, fost ministru de Interne, Evgheni Kornişuk, fost ministru adjunct al Justiţiei, şi Valeri Ivaşcenko, fost ministru al Apărării. La sfârşitul lunii iunie va avea loc procesul în apel al Iuliei Timoşenko şi Parlamentul European a desemnat deja doi emisari ca observatori. Unul este Alexander Kwasniewski, fostul preşedinte polonez. Chestiunea integrării europene este privită distinct de organizatorii Euro 2012. Ca un proces lung, foarte lung, condiţionat, cu termene şi etape. Un acord de asociere cu UE există din luna martie. Dar statele membre, în frunte cu Germania, refuză să ratifice acest acord, din cauza vendetei politice lansate cu Iulia Timoşenko. Cancelarul german, Angela Merkel, chiar a comparat Ucraina cu Belarus, calificând regimul de la Kiev drept „dictatură”. Corupţia a devenit sistemică. Totul se plăteşte: studiile, permisul de conducere, mandatul de deputat (1-5 milioane dolari). De la încarcerearea Iuliei Timoşenko, la începutul lunii august 2011, regimul ucrainean este surd la criticile occidentalilor. Mai ales că după condamnarea la şapte ani de închisoare au fost deschise alte anchete împotriva ei. Timoşenko a fost condamnată pentru abuz de putere, fiind acuzată că a fabricat documente false, la începutul lui 2009, fără a avea aprobarea guvernului. Valeri Kalnyş, redactor-şef adjunct la cotidianul rus „Kommersant”, opinează că ar trebui inculpat şi Mykola Azarov, actualul prim-ministru, pentru că a prelungit staţionarea flotei ruse la Sevastopol, obţinând, în schimb, o reducere a preţului la gaze, printr-un acord semnat la Harkov, în 2010. Paradoxal, Kievul nu are o relaţie deosebită nici cu Moscova. Contractul de gaze semnat de Iulia Timoşenko în 2009 a fost, de asemenea, parafat de Vladimir Putin, din partea Kremlinului. Diplomaţii ruşi nu ascund un resentiment puternic faţă de Viktor Ianukovici, care, la rândul lui, este bănuit că încearcă să joace la cacealma. Mai sunt şi alte disensiuni. Oricum, Euro 2012 aduce în prim-plan, nu ca vedetă fotbalistică, ci ca vedetă politică, pe Viktor Ianukovici, care este dezavuat de întregul Occident. Chiar dacă Iulia Timoşenko n-a fost vreo sfântă, neputând fi alăturată lui Aung San Suu Kyi, Mandela sau Walesa. Este o femeie politică redutabilă, capabilă de o mare brutalitate şi care a dezamăgit mulţi partizani ai revoluţiei portocalii. Dar prin lansarea unei vendete politico-judiciare, într-un amestec de improvizaţie şi exces, regimul i-a creat condiţii pentru renaştere.
