În perioada 8-12 mai 2024, la Craiova se desfășoară etapa națională a Olimpiadei de Religie pentru Cultul Adventist de Ziua a Șaptea – clasele V-XII și pentru liceele și seminariile teologice adventiste, clasele IX-XII, cu participarea a 52 de elevi de la instituțiile de profil din București, Cluj – Napoca, Bistrița, Ploieşti și Craiova. Județul Dolj este reprezentat de 21 de elevi de la Liceul Teologic Adventist, Liceul de Arte ”Marin Sorescu” din Craiova, precum şi din alte unităţi de învăţământ, unde copiii fac parte din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. Festivitatea de deschidere a avut loc în prezența inspectorului școlar general al I.S.J. Dolj, prof. dr. Daniel Alexandru ION, a inspectorilor școlari generali adjuncți, prof. Irina Ștefana BROSCARU și prof. Aida IONESCU, a doamnei inspector școlar pentru Religie, prof. dr. Iuliana Gheorghe, a reprezentanților autorităților locale și județene (Lia Olguţa VASILESCU, primarul Craiovei, Cosmin VASILE, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj), a reprezentanților Bisericii Adventiste din Oltenia, a reprezentanților ISJ Dolj, a partenerilor, a sponsorilor, a elevilor și directorilor unităților de învățământ preuniversitar.
În deschiderea ceremoniei, prof. Florin Dumitru Filip, director al Liceului Teologic Adventist din Craiova, a precizat: “Este o onoare și o bucurie să găzduim în aceste zile elevii și profesorii participanți la cea de-a doua ediție a Olimpiadei de Religie pentru Cultul Adventist de Ziua a Șaptea, un moment deosebit în care celebrăm nu doar cunoașterea, ci și spiritualitatea și devotamentul față de valorile religioase. Ne aflăm într-un parteneriat permanent cu autoritățile locale și județene, cărora le mulțumim pentru implicare și participare! De asemenea, mulțumim tuturor sponsorilor și partenerilor implicați în organizarea acestei ediții a olimpiadei! Mulțumim dascălilor și familiilor elevilor pentru implicare și suportul acordat acestor copii minunați. Dragi elevi, vă dorim să reveniți în orașul nostru și să vă bucurați de experiențe și rezultate pe măsura eforturilor depuse!”. În ceea ce priveşte competiţia propriu-zisă, acesta a declarat: “Este un concurs în care voi, copiii, trebuie să vă depăşiţi limitele. Voi sunteţi viitorul. Trebuie să aveţi certitudinea că faceţi bine, iar credinţa în Dumnezeu vă dă putere”. Prof. Iuliana Gheorghe, inspector de Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, a menţionat: “Olimpiada se adresează elevilor din cls. a V-a – a XII-a. Nu participă numai cei de la liceele teologice adventiste, ci şi de la unităţi de învăţământ de masă, copii care fac parte din Cultul Adventist. Din Dolj, sunt 21 de elevi prezenţi, de la Liceul Teologic Adventist din Craiova, Liceul de Arte “Marin Sorescu” şi de la alte unităţi de învăţământ”.
Ce spun invitaţii
Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, a invitat participanţii să viziteze Craiova: “Felicitări tuturor participanţilor! Vom susţine învăţământul sub toate aspectele. Sunteţi la Craiova şi vă invit să vizitaţi muzeele noastre, parcurile din municipiu, Centrul Istoric, pentru că aveţi ce vedea şi sunt convinsă că veţi rămâne cu amintiri de neuitat”. La rândul său, Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, a precizat : “Mă bucur să vă văd aici. Toate materiile sunt importante, dar disciplina pe care aţi îmbrăţişat-o vă ajută să evoluaţi spiritual. această competiţie rămâne cu un simplu clasament, dar câştigurile viitoare sunt imense”.
Prof. dr. Daniel Alexandru Ion, inspector general al învăţământului doljean, a spus: “Este o onoare să vă văd aici, în Cetatea Băniei. Aţi fost riguroşi în studiu, aţi avut parte de dascăli minunaţi, de părinţi care au fost tot timpul lângă voi. Cu toţii sunteţi câştigători. Vă vom sprijini, împreună cu autorităţile locale şi judeţene, pentru a vă oferi clipe de neuitat”.
Ce înseamnă învăţământul în Cultul adventist
Liceul Teologic Adventist din Craiova are, deja, o tradiţie de 30 de ani, iar acest lucru îl explică prof. Florin Dumitru Filip: “Am început cu 30 – 35 de elevi, iar acum avem peste 400, inclusiv din Maramureş, Arad, Constanţa. Nu puteam reuşi fără sprijinul ISJ Dolj şi al autorităţilor”. Prof. Eugen Chirilianu, preşedintele de onoare al Comisiei Naţionale a Olimpiadei, a vorbit despre învăţământul în Cultul adventist: “În primul rând, datorită vouă, elevilor, suntem noi, azi, aici, la Craiova. De fapt, olimpiada s-a întors acasă, chiar dacă este vorba doar de a doua ediţie. Spun acest lucru deoarece de la Craiova au început demersurile pentru organizarea unei astfel de olimpiade. Studiul Bibliei dezvoltă interesul. În prezent, în România sunt peste 5.400 de elevi care învaţă în acest cult, în 54 de unităţi de învăţământ specializate. La nivel mondial, după învăţământul romano-catolic, cultul adventist este al doilea, cu peste două milioane de elevi”.