Ford Pro își accelerează drumul către electrificare

0
377

Ford a făcut astăzi un alt pas major în transformarea sa spre electrificare, deoarece Ford Pro a dezvăluit primele detalii cu privire la noul E-Transit Custom, complet electric.

Călcând pe urmele E-Transit-ului complet electric la care s-a început producția în luna martie a acestui an – și primul dintre patru alte vehicule comerciale complet electrice pe care Ford Pro le va introduce până în 2024 – E-Transit Custom este conceput pentru a stabili o nouă referință în segmentul de vehicule comerciale de o tonă din Europa și ajută companiile din regiune să facă o trecere fără impedimente la vehiculele electrificate.

Succesorul complet electric al celei mai vândute autoutilitare  din Europa este proiectat de la zero pentru a se potrivi perfect în ecosistemul Ford Pro de soluții de creștere a productivității și de valoare adăugată. E‑Transit Custom va fi susținut de software-ul Ford Pro, soluții de încărcare, servicii și finanțare printr-o singură platformă cuprinzătoare pentru a ajuta la creșterea duratei de utilizare și la reducerea costurilor de operare.

Cel mai nou membru al gamei electrificate a Ford Pro va reprezenta o componentă cheie în angajamentul îndrăzneț al Ford de a atinge emisii zero pentru toate vânzările de vehicule Ford în Europa și o amprentă neutră de carbon, până în 2035.

Arhitectura complet electrică, fără compromis, a lui E-Transit Custom, ajută la atingerea unei autonomii de până la 380 km, încărcare rapidă  DC și capacitate completă de remorcare – ca să nu mai vorbim de noul stil dinamic. În plus, noua autoutilitară va ajuta să ducă productivitatea la noi niveluri, folosind conectivitate sofisticată.

„Acesta este un moment decisiv pentru operatorii de vehicule comerciale din Europa și o altă realizare semnificativă a ambițiilor noastre Ford Pro”, a declarat Hans Schep, director general, Ford Pro, Europa. „Cea mai bine vândută autoutilitară din Europa tocmai a devenit electrică și este susținută de ecosistemul unic Ford Pro de servicii de creștere a productivității. Beneficiile operaționale pe care aceasta le va aduce afacerilor din întreaga Europă nu pot fi subestimate.

Printre funcțiile dezvoltate folosind informații aprofundate de la utilizatorii de autoutilitare remarcăm tehnologia ProPower Onboard care oferă o priză ce oferă curent pentru instrumente, lumini și dispozitive externe.

Cu un design expresiv și sculptural, E-Transit Custom este un vehicul de lucru pe care companiile de toate dimensiunile vor fi mândre să-l aibă ca partener de încredere pentru afacerea lor. Dispunând de proporții echilibrate, o atitudine puternică și iluminare completă cu LED-uri, noul model va stabili un nou etalon de design distinctiv în segmentul de o tonă.

La începutul acestui an, Ford a anunțat că până în 2024, patru noi vehicule complet electrice se vor alătura autoutilitarei E-Transit de două tone, ca parte a emblematicei familii Transit, inclusiv autoutilitarele Transit Custom și Transit Courier, precum și versiunile de pasageri – Tourneo Custom și Tourneo Courier.

Versiunea complet electrică a lui E-Transit Custom va intra în producție în a doua jumătate a anului 2023 – parte a celei mai extinse game Transit Custom oferite vreodată clienților europeni. Mai multe detalii cu privire la produs vor fi oferite în luna septembrie anul acesta.

Toate variantele Transit Custom vor fi construite de Ford Otosan – joint venture-ul Ford din Turcia – în locația din Kocaeli, locul de producție al Transit-ului european, livrat ca parte a investiției de 2 miliarde de Euro anunțate anterior de Ford Otosan în fabricile sale.Ford, SK On Co., Ltd. și Koç Holding au semnat recent, de asemenea, un memorandum de înțelegere pentru un joint venture lider în industrie, pentru a crea una dintre cele mai mari fabrici de baterii pentru vehicule comerciale din Europa, vizând ca startul producției să aibă loc la mijlocul deceniului, capacitate anuală fiind în intervalul de la 30 la 45 gigawați oră.