De mâine, la Craiova, toate cursurile se vor susţine cu prezenţa fizică a elevilor

0
461

Conform ultimei raportări efectuate de DSP Dolj, la sfârşitul săptămânii trecute, incidenţa în Craiova a scăzut la 0,99 la 1.000 de locuitori, iar în judeţ a ajuns la 0,83. În aceste condiţii, de mâine, 10 mai, şcolile vor începe cu prezenţa fizică a elevilor în toate unităţile de învăţământ din Craiova.

“O veste bună după luni de zile de aşteptare. Începând de luni, 10 mai, 51.000 de elevi şi preşcolari vor reveni fizic în 84 de unităţi şcolare din Craiova, plus la cele trei conexe: Palatul Copiilor Craiova, CJRAE Dolj şi Centrul de Excelenţă Craiova. De asemenea, în judeţ alte opt unităţi vor intra în “verde”, din localităţile Seaca de Pădure, Secu, Negoi, Desa, Vârtop, Coţofenii din Dos, Argetoaia, Dobreşti. În “galben”, vor rămâne 87 de unităţi şcolare din 33 de localităţi. Totodată, vor fi redeschise şi căminele şi cantinele, cu păstrarea regulilor sanitare. Îmi doresc să fie respectate toate regulile impuse, atât de copii şi cadrele didactice, cât şi de părinţi, astfel încât să nu mai existe teama de reîntoarcere la învăţământul online” , a precizat prof. Alexandru Gîdăr, inspector şcolar general al învăţământului preuniversitar doljean. Acesta a mai menţionat că orele remediale se vor susţine în continuare, iar “prezenţa fizică a elevilor la cursuri este esenţială, mai ales pentru cei din anii terminali, care, în timpul celor şase săptămâni rămase din acest an şcolar , pot recupera o parte din materie”.