Aproximativ 88.000 de persoane , cu peste 29.600 de mijloace de transport au tranzitat, ieri, frontierele României

0
480

În data 08.05.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 88.000 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 29.600 mijloace de transport (dintre care 11.000 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 45.000 persoane cu 14.900 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 43.000 persoane cu 14.700 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 34.100 de persoane şi 15.400 de mijloace de transport (5.200 automarfare), din care pe sensul de ieșire în ţară au fost aproximativ 19.500 de persoane cu 8.000 mijloace de transport.

Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 22 fapte ilegale (9 infracţiuni şi 13 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 8.555 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară pentru un număr de 57 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea din țară pentru un număr de cetăţeni români din diferite motive legale.