Primul contingent, alcătuit din aproximativ 70 de militari români care au fost în misiune în Afganistan, a sosit, sâmbătă, la Baza 90 Transport Aerian cu o aeronavă C 17 Globemaster III a partenerului american, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Revenirea acestora este cuprinsă în planul de retragere din Afganistan a celor peste 600 de militari români, plan coordonat cu comandanţii din teatrul de operaţii, “astfel încât procesul să se desfăşoare coerent şi în condiţii de maximă siguranţă”.
România a participat cu trupe în Afganistan încă din anul 2002, atât la Operaţia Enduring Freedom, cât şi la ISAF, în spiritul solidarităţii faţă de partenerul strategic american şi pentru consolidarea poziţiei naţionale ca partener aliat.
În ultima perioadă, România a fost unul dintre cele mai importante state contributoare cu trupe la Misiunea Resolute Support (RSM), cu peste 600 de militari dislocaţi, iar în ultimii şase ani, participarea la RSM a constituit principala prioritate privind contribuţia Armatei României la operaţii în afara teritoriului statului român.
În cei 19 ani de participare cu structuri militare în acest teatru de operaţii, 27 de militari români au murit în acţiuni de luptă, iar peste 200 au fost răniţi.