România celebrează Ziua Europei

0
650

Pe 9 mai, în fiecare an, România celebrează Ziua Europei, zi dedicată păcii și unității europene. Data marchează ziua istorică în care a fost pronunțată declarația Schuman. În cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei.

De Ziua Europei, în 2020, instituțiile UE aduc un omagiu online numeroșilor europeni care, din solidaritate, îi ajută pe ceilalți europeni să facă față crizei cauzate de coronavirus.

La data de 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene de astăzi. La Paris, în acea zi, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a citit în faţa presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania şi alte patru state europene să-şi pună în comun producţiile de cărbune şi oţel, aşezând astfel piatra de temelie a unei federaţii europene.

9 mai este celebrată în diferite forme în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene și în țările din jur, cum ar fi Turcia. Datorită naturii politice a zilei, au fost observate încercări de a educa oamenii despre Uniunea Europeană și discursuri în sprijinul integrării europene. Drapelul este un alt simbol cu un rol important în celebrarea zilei Europei. Deși există preferința de a sărbători ziua Europei pe 9 mai, având în vedere vizibilitatea mai mare a Uniunii Europene, 5 mai este încă celebrată în unele state europene datorită rolului Consiliului în apărarea drepturilor omului, democrației parlamentare și a statului de drept.