Preşedintele Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul Zilei Europei

0
440

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu prilejul Zilei Europei, în care arată că în criza generată de pandemia de COVID-19, ”o provocare fără precedent”, România a dovedit încă o dată că este un partener de încredere în Uniunea Europeană.

“Sărbătorim astăzi Ziua Europei într-un context cu totul special, imposibil de imaginat în urmă cu doar câteva luni de zile. Este cea mai dificilă perioadă pentru continentul nostru după cel de-al Doilea Război Mondial, un moment care ne testează rezistenţa, unitatea şi umanitatea. Istoria ne arată că proiectul european a trecut cu bine de provocările trecutului, atunci când răspunsurile au fost rezultatul unui amplu efort comun. Modul în care vom depăşi actuala criză va marca profund conştiinţa noastră europeană şi va da un nou sens viitorului Uniunii Europene. Solidaritatea şi coeziunea europeană sunt valori de o importanţă majoră, pe care se fundamentează continuitatea proiectului european şi reconectarea la nevoile şi aşteptările cetăţenilor noştri. (…) Criza generată de pandemia de COVID-19 a arătat cât de importantă este o abordare comună, în spiritul unităţii şi solidarităţii. În confruntarea cu această provocare fără precedent, România a dovedit încă o dată că este un partener de încrederere”