Arestat după ce s-a sustras cercetărilor și a încercat să fugă din țară

0
1427

Un tânăr de 23 de ani, din Craiova, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în baza mandatului emis luni seară, pe numele său, de Judecătoria Craiova, după ce, mai bine de trei luni, s-a sustras cercetărilor ce erau efectuate într-un dosar penal în care este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Tânărul a fost prins la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, încercând să plece din țară.

Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ Dolj), ancheta în acest caz a început în noaptea de 11/12 ianuarie 2018, în jurul orelor 02.00, când, la sediul Secţiei l Poliţie Craiova s-a prezentat un bărbat de 28 de ani, din Bechet, care a sesizat faptul că în cursul aceleiaşi nopţi, în timp ce se afla pe strada Alexandru Ioan Cuza, din Craiova, a fost agresat fizic şi ameninţat de către craioveanul de 23 de ani. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare, în urma cercetărilor ulterioare efectuate de poliţişti, fiind identificate probe care au condus la începerea urmăririi şi pentru infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice. Întrucât persoana bănuită de comiterea faptelor a fost citată în repetate rânduri, iar de fiecare dată acesta nu s-a prezentat la solicitările poliţiştilor, sustrăgându-se cercetărilor, a fost emis un mandat de aducere pe numele bărbatului. Duminică, 6 mai a.c., la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad a fost depistat și oprit bărbatul în cauză, care apoi a fost preluat și adus pentru audieri de către o escortă formată din poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova. În baza probatoriului administrat de poliţişti, faţă de tânăr, Alexandru Ionuț Olaru, procurorul de caz a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta fiind prezentat, luni, 7 mai a.c., Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă de instanță: „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Dispune arestarea preventivă a inculpatului OLARU ALEXANDRU IONUŢ, începând cu data de 07.05.2018 până la data de 05.06.2018 inclusiv. Respinge cererea formulată de inculpat, prin apărător ales, de luare a măsurii preventive a controlului judiciar. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 7 mai 2018”, se arată în hotărârea instanței.