Coabitarea „instituţională, cu sincopele de rigoare, dar şi cu unele părţi bune”, cu premierul Victor Ponta, cum o definea preşedintele Klaus Iohannis, a înregistrat, ieri, cu ocazia unei conferinţe de presă, la întoarcerea din Polonia a celui din urmă, semnele unei deteriorări. Aşa, dintr-odată, ca o ploaie de vară. Practic, preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat nemulţumit de scandalul provocat de implementarea cardului de sănătate, dar şi de faptul că nu a fost informat despre vizita premierului în ţările arabe din Golf. Motivele atacului la adresa premierului Victor Ponta, aşa cum au fost enunţate, par „uşor confecţionate”, mai ales că, după cum menţiona preşedintele, „m-a informat după ce a revenit în ţară că a fost acolo şi a avut discuţii senzaţionale”. Politica externă fiind prerogativa preşedintelui, de bună seamă că aceasta trebuia informat în prealabil, la rândul rău premierul putând invoca discuţiile eminamente de natură economică. Nu este însă exclus ca reacţia preşedintelui Klaus Iohannis să exprime, mai degrabă, nervozitatea din tabăra liberală, care percepe „coabitarea” pomenită ca o posibilitate de consolidare a lui Victor Ponta şi PSD, în sufragiul public, acesta neezitând să afirme despre opoziţie, ziua în amiaza mare, că „nu există”. Pe de altă parte, sondajele de opinie prezentate de Avangarde, îngrijorează pe liberali, poziţionaţi foarte aproape de social-democraţi, ecartul fiind în limitele marjei de eroare. Fără a reuşi să domine dezbaterea publică, liberalii se văd mereu „prinşi pe picior greşit” şi dacă măsurile economice ale guvernului, competent sau nu, sunt acceptate de populaţie, ca, de pildă, reducerea TVA, orice contestare rămâne riscantă. Până acum sau cel puţin deocamdată, după alegerile prezidenţiale din noiembrie anul trecut, liberalii nu au găsit călcâiul vulnerabil al lui Victor Ponta. Sau, dacă l-au identificat, nu s-au ales cu mare lucru, lăsând impresia umnei crize de inspiraţie. Aşteptările de la Klaus Iohannis, în cheia Traian Băsescu, sunt zadarnice. Până acum. Mai ales că preşedintele ţării, destul de parcimonios în declaraţii, nu pare dispus să abdice de la atribuţiile constituţionale, corodându-şi încredere publică, destul de solidă, pentru a intra în consacratele jocuri autohtone de facere şi desfacere de majorităţi, „pentru partidul său”. Preferă calmul şi răbdarea, dispreţuite în politică, şi atunci când i se oferă prilejul, nu ezită să atace guvernul. Avertizat, premierul Victor Ponta nu va sări ca ars, înţelegând că nu se va alege cu mare lucru. A învăţat şahul politic. Şi realizează deplin că liberalii, care până acum nu au mărit presiunea pe curentul negativ anti-guvernare, ezită la acţiunile frontale, ca, de pildă, moţiunea de cenzură, deşi doar prin pusee de nervozitate, nu pot primi guvernarea. Deocamdată, ceea ce ar putea să îi frământe, fiindcă nu au nici susţinerea publică, este faptul că „amintirile din timpul guvernării pedeliste” încă dăinuie sau sunt ţinute în atenţia generală. Cu toate acestea, primul atac mai consistent al preşedintelui la adresa lui Victor Ponta nu trebuie trecut cu vederea. Dacă este un adevărat semnal ne vom convinge în perioada următoare.
