Coreea de Sud: Şeful companiei maritime care gestiona feribotul naufragiat a fost arestat

0
367


Directorul companiei maritime sud-coreene proprietară a feribotului Sewol, al cărui naufragiu a provocat moartea sau dispariţia a circa 300 de persoane, a fost arestat ieri şi va fi pus sub acuzare pentru omucidere din culpă, transmite France Presse. Kim Han-sik, director general al companiei Chonghaejin Marine, a fost arestat la domiciliul său şi inculpat mai târziu în cursul zilei, a anunţat procurorul. „Kim este vizat de mai multe capete de acuzare, printre care omucidere din culpă şi încălcarea dreptului maritim”, a declarat pentru AFP procurorul Yang Jung-jin. Şeful companiei este considerat complice şi se apreciază că a permis tacit supraîncărcarea feribotului, un factor care cel mai probabil a contribuit la scufundarea vasului, potrivit experţilor. Încătuşat şi cu faţa acoperită, bărbatul a fost arătat camerelor de luat vedere ale televiziunilor, după cum a fost cazul şi celor 15 membri ai echipajului care au supravieţuit şi care au fost arestaţi. „Le transmit scuzele mele victimelor şi familiilor”, a declarat acesta cu capul plecat, fără să răspundă întrebărilor jurnaliştilor.