Carol I: „Bătălia de la Rahova a fost câştigată de olteni”

Ziua de 9/21 mai 1877 are în istoria noastră simbolistica ei aparte, inegalabilă şi, atunci ministrul Afacerilor străine, Mihail Kogălniceanu, răspunzând unei interpelări în plenul Parlamentului, întrunit în şedinţă extraodinară, spunea: „În stare de răsbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi, suntem o naţiune de sine stătătoare (…). Aşadar, domnilor deputaţi nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă”. Imediat după dezbateri, Adunarea Deputaţilor a votat următoarea moţiune: „Camera, mulţumită de explicaţiile Guvernului asupra urmărilor ce a dat votul ei din 29 aprilie curent, ia act că răsbelul între România şi Turcia, că ruperea noastră cu Poarta şi independenţa absolută a României a primit consacrarea lor oficială” (Monitoriul Oficial nr.118/27 mai 1877, p.3453). Moţiunea a fost adoptată cu 79 de voturi, ceea ce se va întâmpla şi la Senat. Astfel, 9 mai a devenit ziua Independenţei României. Moţiunile adoptate nu aveau caracterul unor legi şi, pentru a intra în vigoare, trebuiau semnate şi promulgate de domnitor. Ele exprimau voinţa Reprezentanţei Naţionale, adică a poporului român. A doua zi, la 10 mai, se împlineau 11 ani de la urcarea lui Carol I pe tron. Printr-un proiect de lege adoptat la 11/23 mai, tributul către Poartă era anulat, iar suma respectivă (914.000 lei) devenea destinată întreţinerii armatei. Se punea capăt haraciului, dar şi darurilor protocolare seculare către sultan şi înalţii dregători otomani. Destul de consistente. Atât clasa politică, dar în primul rând Carol I, doreau ca independenţa proclamată să fie confirmată pe câmpul de luptă. Şi chiar dacă Nicolae Iorga, în „Politica externa a regelui Carol I”, comenta că „ruşii nu preţuiau prea mult o armată de 50.000 de oameni, cu 35.000 de puşti noi”, evoluţia evenimentelor din sudul Dunării avea să schimbe, cât de curând, atitudinea Rusiei. Şi iată ce declara la 29 septemvrie/10 octomvrie 1903 regele Carol I, prezent la manevrele Corpului 1 de armată de la Craiova. „Multe şi scumpe legături ne unesc cu Oltenia. De aici a plecat întâiul semn pentru neatârnare. De aici, armata a trecut Dunărea, spre a se întoarce acoperită cu lauri (…). Bătălia de la Rahova în mare parte a fost câştigată de olteni: cu sângele lor au pecetluit această izbândă” („Cuvântările regelui Carol I” – Fundaţia pentru literatură şi artă, Bucureşti, 1939). Nu va fi singulară evocarea vitejiei ostaşilor români, şi într-o comunicare istorică la Academia Română, la 21 martie/3 aprilie 1904, regele Carol I va reaminti colaborarea sa militară cu Marele Duce Nicolae şi ţarul Alexandru al II-lea care i-au oferit comanda supremă asupra trupelor ruseşti din faţa Plevnei. „Mare onoare şi mare răspundere”, cum avea să consemneze Titu Maiorescu. Prezenţa a 38.000 de militari, ostaşi români, pe frontul de la Plevna a schimbat raportul de forţe în defavoarea turcilor, însă izbânzile militare vor avea rezultate politice modeste, chiar daca ţarul tuturor ruşilor îl va decora la 3-15 septembrie 1877 pe Carol I cu ordinul „Sfântul Gheorghe”, iar la 29 noiembrie/11 decembrie cu ordinul „Sfântul Andrei cu spade”, după ce se aflase pe câmpul de luptă timp de şase luni, înfruntând ploaia, viscolul şi toate vicisitudinile războiului cu o abnegaţie fără seamă, arătându-se bun strateg. Griviţa, Opanez, Plevna, Rahova, Arcer, Lom Palanka, Smârdan, Vidin sunt localităţi în care ostaşii români s-au acoperit de glorie. Începând cu anul 1879, ziua de 10 mai a început să fie sărbătorită cu o dublă semnificaţie: urcarea pe tron a domnitorului Carol I şi  proclamarea independenţei de stat. Cum o oarecare licenţă în juxtapunerea celor două evenimente exista, întrucât Independenţa a fost proclamată la 9 mai 1877, s-a considerat că este acreditată ideea că independenţa a fost votată la 10 mai. Problema proclamării României ca regat şi a lui Carol I ca rege, derivată din deznodământul războiului, a constituit obiectul multor discuţii pe plan intern şi internaţional, dar ea a fost posibilă datorită evenimentelor din teatrul de luptă, care au permis dobândirea, prin jertfă, a independenţei după mai bine de 450 de ani de suzeranitate turcească. La 10 mai 1881, principele Carol se încorona ca rege al României, cu o coroană făcută din oţelul unuia din tunurile cucerite la Plevna, spune Constantin C. Giurescu.