Roman Copper a dat statul în judecată pentru anularea licitaţiei de la Cupru Min

0
341

Firma canadiană Roman Copper a atacat în instanţă statul român, acuzând Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) că „a încetat unilateral discuţiile” cu ei pentru privatizarea Cupru Min Abrud, deşi câştigaseră licitaţia pentru preluarea societăţii miniere. „Roman Copper Corp. a iniţiat în mod oficial procedurile legale şi acţiunile împotriva statului român, pentru a-şi proteja drepturile legale. (…) Roman Copper Corp. a formulat o «Cerere de chemare în judecată», pe care a înaintat-o instanţelor judecătoreşti competente din România, cu scopul de a asigura şi proteja drepturile dobândite în urma declarării companiei drept câştigător al procesului internaţional de privatizare a Cupru Min Abrud SA, după ce OPSPI a încetat unilateral discuţiile pentru finalizarea procedurii”, se arată într-un comunicat al companiei. Preşedintele Roman Copper, Joel Hayes, a ţinut să sublinieze în comunicat că pe parcursul întregului proces de privatizare a Cupru Min Roman Copper a acţionat cu bună credinţă, a respectat condiţiile din caietul de sarcini şi a urmat regulile stabilite de OPSPI. Guvernul Ungureanu a decis să nu încheie contractual cu Roman Copper deoarece compania a refuzat să depună într-un cont bancar o garanţie pentru investiţiile de mediu, să achite în maximum o lună de la avizul Consiliului Concurenţei întregul preţ pentru acţiuni şi să accepte publicarea documentului de privatizare.

Prin intermediul comunicatului, reprezentanţii Roman Copper se declară „încântaţi” că noul premier al României, Victor Ponta, a anunţat că respectarea legii este „prioritate zero” pentru Cabinetul său: „Roman Copper Corp. se aşteaptă ca autorităţile române să respecte această promisiune, deci să respecte legea şi să finalizeze procesul de privatizare a Cupru Min Abrud SA, în condiţiile prevăzute în cadrul licitaţiei pe care am câştigat-o”. Greu de crezut însă că acest lucru se va întâmpla, din moment ce reluarea procesului de trecere în proprietate privată a Cupru Min a fost asumată în discuţiile cu FMI, autorităţile române anunţând că licitaţia va avea loc în termen de patru luni de la data primirii avizului de mediu.