Nici nu mai reţin cu exactitate, care au fost ultimele alegeri parlamentare sau prezidenţiale în Europa şi nici nu mai caut, fiindcă ştiu că peste tot contracandidaţii au apărut „faţă în faţă”, în dezbateri televizate, cât de cât edificatoare. În Germania, forma aceasta de confruntare a existat la alegerile parlamentare anticipate, cum a existat şi în Olanda, dar şi în Croaţia şi SUA la prezidenţiale. La noi, nu şi nu, şi ne-am trezit cu Georgescu calificat în turul doi, pentru că ne încredinţase pe TikTok că vorbeşte numai cu poporul. Petrache Lupu de la Maglavit conversase cu „Moşul”, aşa se confesa, celor veniţi să-l vadă, de pe tot cuprinsul ţării. În rest, fiindcă noua campanie electorală a debutat, vedem monologuri în dodă, în care fiecare candidat spune ce-i trece prin cap, şi ce este întrebat, pe la posturile de televiziune. Şi pe Facebook şi TikTok suntem ademeniţi, în egală măsură, prin tot soiul de recitări de mesaje, ca să ne aflăm, cum se spune, în vorbă. Nu mai amintesc faptul că se poartă trumpismul, suveranismul, în fine fiecare se legitimează ceea ce nu este. Sondajele de până acum, oscilează de la o dată la alta, dar când ne amintim de cele premergătoare turului întâi al alegerilor prezidenţiale, anulate, nici nu mai ştim ce să credem. Singura noastră dorinţă, în măsura în care suntem interesaţi de deznodământul alegerilor prezidenţiale, ar trebui să fie confruntarea „faţă în faţă” a celor 11 candidaţi. Pentru a ne forma impresia cea mai potrivită. De ce fug toţi de Crin Antonescu nu e de mirare. E mai simplu aşa, să proferezi verzi şi uscate despre el, decât să-l ai în faţă. Fireşte, Crin Antonescu nu trebuie lăudat în mod aberant, de acord, dar trebuie văzut, evaluat, în compania celorlalţi contracandidaţi. Discursul georgist e mort şi resuscitarea lui e anacronică, deşi Victor Ponta –apărut din boscheţii politici ai PSD-ului- îl cheamă să se implice în campania lui electorală, eventual cu câteva citate din cărticica şefului de cuib. Suveranismul, rămas moştenire de la Călin Georgescu, e la masa credală. Crin Antonescu vrea o polemică de idei şi aici sunt de acord, a enunţat nişte principii şi lasă impresia că are habar de multe lucruri, care se regăsesc în fişa postului de preşedinte, de la politica externă, mă refer la relaţiile cu Bruxelles-ul, dar şi cu celelalte ţări europene, unele partenere strategice, până la politicile naţionale. Unora nu le place, chiar din PNL şi PSD, dar îşi îndreaptă opţiunile spre Elena Lasconi şi „cultivată” şi cu „discurs elevat” de preşedinte de mare anvergură. Liberalii de extracţie mai nouă, au motivele lor, după ce au fost daţi de toţi pereţii pentru anchilozarea partidului într-o vreme, nu îndepărtată, chiar de Crin Antonescu. În fine, până la confruntarea directă cu contracandidaţii săi, o observaţie şi pentru Crin Antonescu, cel care spunea nu demult că în politică ridicolul ucide şi mai bine eşti acuzat de corupţie decât de ridicol. Numai că nu ridicolul ucide, dovadă fiind ceea ce se vede la contracandidaţii săi, cu care se află în luptă. E tot mai evident însă că Antonescu are un discurs coerent, nu vorbele la el, cum am auzit că se spune, cu destule idei pliate pe realităţile româneşti, are şi o notabilă experienţă în politică, şi peste toate un bagaj de cunoştinţe, de cultură generală, cu care nu se poate face de râs în nici o împrejurare. Cum la noi se poate orice, fiecare vorbeşte ce-i trece prin cap, ca să nu mai spun că mimetismul e la mare vogă. Campania electorală va creşte în intensitate, în zilele următoare şi, cu siguranţă, impresiile fiecăruia despre contracandidaţi vor deveni mai solide.
