Trei, dar “buni”: prinşi drogaţi la volan, de către poliţiştii din Băileşti

0
675

 Într-o singură zi, la interval de câteva ore, trei conducători auto, aflaţi sub influenţa substanţelor psihotrope,  au fost depistaţi de poliţiştii din Băileşti. Faptele au avut loc ieri, 08 aprilie .

Astfel, în jurul  orei 18:53, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Băilești au depistat un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Independenței”, din municipiul Băilești. Întrucât acesta prezenta un comportament suspect, a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanțele benzodiazepină și amphetamină. Tânărul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice. Ceva mai târziu, în jurul orei 21:34, în cadrul unei acțiuni “Blitz”, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Băilești au depistat un alt tânăr, de 27 de ani, din comuna Bistreț, în timp ce conducea un autoturism pe DN 55 A, din comuna Bistreț. Și el a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanța cocaină. De asemenea, tânărul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice. Un al treilea conducător auto, de 28 de ani, a fost depistat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Băilești, la ora 22.40, în timp ce conducea un autoturism, pe strada “Alexandru Ioan Cuza”, din municipiul Băilești. Și acesta a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanțele benzodiazepină și cocaină. În cele trei situații, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.