Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin American Corner Craiova, organizează proiectul online „Media Literacy”

0
620

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin American Corner Craiova, organizează, în perioada aprilie-iunie 2021, proiectul online „Alfabetizare Media” (Media Literacy).

Proiectul este desfășurat în parteneriat cu Marga Bulugean, redactor-șef al ziarului „Cuvântul Libertății”, și presupune educarea publicului tânăr în vederea identificării informațiilor eronate din mediul online și din alte surse media.

Luni, 12 aprilie 2021, începând cu ora 10:00, se desfășoară prima dintr-o serie de opt întâlniri ale proiectului.

La primele patru întâlniri participă elevi de clasa a IX-a, de la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova, coordonați de profesoara Irina Căpățână, iar la ultimele patru elevi de la Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, coordonați de profesoara Corina Mitrulescu.

Lectorul proiectului este Marga Bulugean, jurnalistă cu peste 25 de ani de experiență în presa scrisă și online, care alocă zilnic timp pentru a studia și investiga fenomenul știrilor false. Prin prezentări și dezbateri, Marga Bulugean își dorește că tinerii să obțină singuri răspunsurile corecte. „Îi voi ajuta să înțeleagă rolul media într-o societate democratică, să distingă informația de propagandă și să folosească responsabil rețelele sociale”, a mai spus Marga Bulugean.

Necesitatea consultării surselor demne de încredere, verificate și profesionale, în vederea formulării unui punct de vedere este dincolo de echivoc. Doar așa, fenomene precum dezinformarea, știrile sale sau post-adevărul pot fi combătute cu succes. Una dintre cheile pentru informații de calitate, obiective și nepărtinitoare este reprezentată de gândirea critică. Dacă este îndelung exersată, poate asigura mult dorita imunizare față de infodemia actuală.

Tinerii, mai mult poate ca alte categorii de public, sunt predispuși la avalanșa de informații discutabile care circulă în special în social media. În cazuri nefericite, știrile trunchiate sau voit  modificate pot determina comportamente digitale nedorite, care de cele mai multe ori depășesc cadrul virtual și se răsfrâng în mijlocul comunităților reale. „Dezinformarea poate să-i determine să-și bazeze deciziile de viitor pe o realitate complet falsă. Iar fenomenul fake newsle poate influența viața mai mult decât sunt dispuși să creadă”, susține Marga Bulugean.

Proiectul Alfabetizare Media (Media Literacy) se va desfășura online în perioada aprilie-iunie 2021 și este finanțat din grantul American Corner, oferit de Ambasada SUA la București.