Au furat de peste tot, inclusiv din biserică, iar unul dintre hoţi a intrat în arest

0
396

Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Cetate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 22 de ani, din comuna Unirea, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt calificat, distrugere, tentativă la furt calificat și tentativă la furt în scop de folosință.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea de 3/4 aprilie a.c., cel în cauză, împreună cu un alt tânăr de 23 de ani, din comuna Unirea, ar fi pătruns prin efracție într-o biserică din Maglavit de unde ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 600 de lei. De asemenea, tot în noaptea respectivă, cei doi ar fi încercat să mai pătrundă într-o farmacie și un magazin general din Maglavit, producând astfel pagube materiale, fără a reuși însă să sustragă bunuri. Cei doi mai sunt bănuiți și de comiterea infracțiunilor de tentativă la furt în scop de folosință, după ce, tot în noaptea de 3/4 aprilie, aceștia ar fi spart geamurile laterale a două autovehicule parcate în dreptul unor case din localitate, unul dintre acestea fiind condus pe o distanță scurtă și abandonat pe raza comunei. În baza probatoriului administrat de polițiști, tânărul de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, cel de 23 de ani fiind în continuare căutat de polițiști pentru continuarea cercetărilor, acesta din urmă fiind bănuit și de comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis. În cursul zilei de ieri, cel în cauză a fost prezentat instantei de judecată, care a dispus faţă de acesta arestarea preventivă pentru 30 de zile.