Facebook a lansat un fond de trei milioane de euro pentru susţinerea mass-mediei locale

0
602

Facebook a lansat joi un fond de trei milioane de euro pentru susţinerea mass-mediei locale europene, cu scopul ajutorării acestora să depăşească criza provocată de noul coronavirus. Acest fond face parte dintr-un pachet global de 25 de milioane de dolari deblocat de reţeaua de socializare pentru mass-media. ONG-ul European Journalism Centre (EJC) va avea ca misiune selectarea mass-media care vor primi o subvenţie, fără intervenţia Facebook, a declarat reţeaua socială într-un comunicat. Acest ajutor este destinat “grupurilor de presă independente de dimensiuni mici şi mijlocii, care sunt cele mai vulnerabile la criză, în ţările cele mai afectate din Europa”, a precizat Facebook. EJC va primi cererile începând cu 16 aprilie.