Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3202 lei în luna februarie

0
409

Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3202 lei în luna februarie a acestui an, în creştere cu 13 lei (+0,4%) faţă de luna precedentă şi cu 9,2% faţă de luna februarie a anului trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate astăzi. Cele mai mari valori ale câştigului s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (7488 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1781 lei). În luna februarie 2020, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5243 lei, cu 18 lei (+0,3%) mai mare decât în luna ianuarie 2020.