Are arme, nu și suflet

0
713

Polițiștii din Filiași au fost sesizați, ieri, de un bărbat din Răcarii de Sus cu privire la faptul că un vecin i-a împușcat câinele. La fața locului, oamenii legii au aflat că un individ de 39 de ani, deținător legal a două arme de vânătoare, ar fi observat câinele pe extravilanul localității și l-ar fi împușcat cu una dintre armele deținute. Cele două arme și muniția aferentă au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de uz de armă fără drept și uciderea animalelor.